Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Cariere

Andra Măruță spune adevărul. Iată ce studii are și ce planuri de viitor

Autor: | | 0 Comentarii | 23240 Vizualizari

Andra Măruță, membru în juriul Vocea României, este una dintre cele mai apreciate vedete din țara noastră, iar fiecare melodie de-a ei devine hit. Recent, vedeta a dezvăluit ce planuri are pentru viitor.

După foarte mult timp s-a aflat, în sfârşit, adevărul! Ce studii are, de fapt, Andra Măruţă.Dacă se va plictisi vreodată de scenă, de concerte şi emisiuni, deşi e greu de crezut asta, Andra poate trece la catedră! Îndrăgita vedetă a terminat Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii Spiru Haret! „Acum am posibilitatea ca, într-o zi, să mă pot dedica şi laturii pedagogice. Știu că acest moment va veni şi mă gândesc cu bucurie la viitorii mei elevi, cărora vreau să le transmit pasiunea mea pentru muzică”, declara Andra după examenul de licenţă.

Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Vedeta e căsătorită din 23 august 2008 şi are doi copii cu soţul ei: David  şi Eva Maria Ioana.

Andra şi Cătălin Măruţă reprezintă unul dintre cele mai celebre cupluri din showbiz. Au o familie frumoasă şi nu s-au remarcat prin niciun scandal. Și deşi negativul vinde foarte bine, ei s-au îmbogăţit oferind de fiecare dată publicului doar informaţii pozitive.

 

Pagina 1 din 1
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.