Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

CAPITAL PREMIUM

Analiză Capital! Vom avea o nouă criză a datoriilor suverane? Care este marea problemă a României

Autor: | | 0 Comentarii | 1513 Vizualizari

Înainte de începe analiza, aș răspunde cu o întrebare: a ieșit vreodată Europa din criza datoriilor suverane? Sau doar a acoperit realitatea, a pansat adevărul, a estompat efectele crizei prin evitarea intrării în incapacitate de plată a țărilor cu riscuri majore (o să fiți mirați, în tările cu risc major se regăsește “nucleul” dur al UE).

Toţi ne amintim de criza datoriilor suverane din anii 2008-2010. Atunci, nivelul datoriilor suverane se situa, undeva la 9.800 miliarde euro şi reprezenta cam 80% din PIB-ul Uniunii Europene.
 
Ceea ce ne amintim mai puţin este ce se ştia despre iminenta criză? Pentru că senzaţia a fost că ne-am trezit cu ea în casă. Iar senzaţia asta nu a fost valabilă doar pentru România. Toate ţările UE s-au trezit cu criza în casă, deşi jumatate dintre ele nu aveau criză.
 
În anii 2008, existau foarte puţine informaţii publice referitoare la datoriile statelor membre ale Uniunii Europene, se făceau foarte puţine analize despre riscurile creşterii datoriilor publice peste nivelul optim de sustenabilitate în PIB, nu mai zic de faptul că analizele referitoare la respectarea prevederilor Tratatutului de la Maastricht erau cvasiinexistente.
 
S-a creat o bunăstare aparentă
 
Oricum, chiar şi ceea ce se elabora sau se lansa ca avertisment era pus în sertar de către politicienii care conduceau Europa. 
În avântul lor populist, aceste avertizări erau egale cu zero, pentru că ei aveau de rezolvat propriile promisiuni electorale, promisiuni care au creat o bunăstare aparentă, o bunăstare a tuturor celorlalţi actori, cetăţeni sau entităţi economice, pe fondul îndatorării statelor.
 
Europa, din păcate, este construita prost, dacă o priveşti din perspectivă macro-contabilă: pasivul la state şi la Uniune şi activul la companii şi cetăţeni.
 
 
Aşa s-a construit şi aşa a rămas. Politicile de dezvoltare sustenabilă au lipsit cu desăvârşire. Adică a lipsit partea de sustenabilitate din ele. Este evidentă dezvoltarea Europei. Dar dezvoltarea s-a făcut pe seama datoriei publice.
 
Putea fi evitată criza datoriilor suverane?
 
Personal, nu cred că putea fi evitată aşa cum nu cred că poate fi evitată vreo criză viitoare a datoriilor suverane ale UE. Nu, în contextul actualului mod de a conduce lucrurile în politica economică.
 
Atenţie, nu mă raportez la evitarea unei crize individuale a unui stat membru, pentru că aici, sunt partizanul ideii că orice criză poate fi evitată. Scepticismul meu se refera la crizele venite la pachet, unde nu ai control asupra măsurilor de combatere şi prevenire şi te trezesti pur si simplu, cum spuneam, cu criza în casă.
 
De ce nu putea fi evitată? Pentru că uniunea monetară nu a fost însoţită de uniunea fiscală şi nici de uniunea bancară.
 
Cu alte cuvinte, s-a adoptat moneda Euro, într-un stil de desene animate, adică prin echivalarea valutelor statelor care au aderat la euro cu un curs de conversie impus, fără a exista o posibilitate de bailout a pasivelor, aşa că ţările membre euro au transformat datoria din moneda proprie în moneda euro. 
 
Euro s-a născut profund îndatorat! Iar chestiunea asta a fost cea mai proastă decizie financiară pe care Uniunea Europeană a luat-o, la momentul 1999, când s-a decis trecerea la euro, pentru că acel pasiv care atârna de gâtul euro la naştere, reprezintă de fapt frânghia de care va fi spânzurat euro, la desfiinţare.
 
 
Tratatul de la Maastricht, încălcat
 
Dar nu asta a fost determinant.
 
Imediat după adoptarea euro şi punerea acestuia în circulaţie (2002), în loc să fie aplicate prevederile Tratatului de la Maastricht care funcţiona deja de 10 ani, au început să fie încălcate prevederile acestui tratat, mai abitir, chiar de ţările care reprezentau motorul economic al Europei.
 
Dezvoltarea economiilor Franţei, Germaniei, Italiei, Spaniei, Irlandei, Portugaliei, Olandei s-a făcut pe seama unor deficite mai mari de 3% din PIB, a unor datorii publice mai mari 60% din PIB. Italia şi Grecia au avut o datorie publică de peste 90% din PIB încă din anii 1990. Aceste ţări nu au realizat niciodată limita de 60% impusă de regulile Tratatului.
 
Fiind ţări în zona euro, dezechilibrele bugetare au fost finanţate prin instrumente specifice ale BCE (să fim seriosi, rostogolire de datorii sau emitere de euro pentru finanţarea deficitelor sau chiar împrumuturi ale BCE date statelor membre euro) şi s-ar putea spune că BCE a finantat, indirect, creşterea pasivelor UE.
 
Deficitele bugetare s-au accentuat în anii 2007-2009, cheltuielile publice au explodat. Paradoxal, cheltuielile publice au crescut pentru a întârzia apariţia crizei deficitelor şi datoriilor, dar acest fapt nu a făcut decât să o adâncească.
 
 
Stiu, multi spun, da, dar Europa s-a dezvoltat. Dintr-o perspectivă de anasmblu, nu UE s-a dezvoltat, nu statele s-au dezvoltat. 
S-a dezvoltat economia companiilor, s-a creat bunăstare cetăţenilor. Pe datorie! Cine va plăti datoriile? Prin ce mecanism? 
 
Multi spun că prin măsurile de austeritate propuse în diverse state, prim măsuri de privatizare, de restructurare a datoriilor aceste chestiuni se vor rezolva. Încă o dată întreb: cine le plăteşte? Popoarele? Ar fi o utopie să crezi aşa ceva. Închipuiti-vă cum ar fi să enervezi o masa de 400 milioane de oameni spunându-le că vor strânge cureaua de mâine sau că le vor scădea veniturile. 
Raportat la populatia implicată în al doilea război mondial, am impresia că ajungi tot acolo.
 
Cine atrage riscurile asupra viitorului Uniunii Europene?
 
Cred că răspunsul sec la această întrebare ar fi: Propria politică economică a Uniunii Europene. Spuneam, în alte analize, că UE are o problemă a nerestructurării datoriei publice. Politica europeana de restructurare a datoriilor publice ale statelor membre reprezintă, din punctul meu de vedere, un eşec, la acest moment. 
 
Un eşec care se datorează în primul rând timidităţii de a acţiona, dar şi angajamentului poate prea curajos luat în Tratatul de la Maastricht. Un angajament sustenabil teroretic, dar foarte greu de pus în practică. Acel nivel de 60% din PIB. 
 
 
Astăzi, la nivelul UE 28, datoria publică medie raportată la PIB este de 81,7%. După 27 de ani de la Tratat!!! O Uniune Europeană cu un PIB de 15.300 miliarde euro. 
 
Ca să va fie uşor să înţelegeţi, în condiţiile in care Banca Naţională a României recomanda ca gradul de îndatorare sa nu depăşească 40% din venituri, sau în conditiile în Tratatul de la Maastrichrt prevede ca gradul de îndatorare sa nu depăşească 60%, este logic de ce 81,7% reprezintă un derapaj major?
 
Stiati că statele care nu sunt membre ale zonei euro au o datorie publică totală de doar 323,13 miliarde euro, ceea ce reprezintă doar 2,6% din totalul datoriei publice a Uniunii Europene (12.504,71 miliarde euro)?
Stiati ca statele membre ale zonei euro au o datorie publică totală de 10.129,07 miliarde euro, ceea ce reprezintă 81% din datoria publică totală a UE?
(Pentru cei care vor să facă adunări, precizez că în datoria publică a UE intra si datoria publica a Marii Britanii, de 2.052,58 miliarde euro, pe care nu o mai iau în calcul la tările non-membre ale zonei euro, datorită iesirii UK din UE).
 
Si acum, ia sa vedem care sunt economiile care intră în recesiune sau stagnează si ce datorii au:
Italia, datorie de 2.331,24 miliarde euro.
Germania, datorie de 2.052,58 miliarde euro.
Franţa, datorie de 2.322,32 miliarde euro
Spania, datorie de 1.175,7 miliarde euro.
 
 
Dacă aduni datoria publică a acestor ţări, observi că aceasta reprezintă 77,81% din datoria publică a zonei euro.
4 ţări din 19!
 
Și acum, oare cum să fie fezabilă Europa cu două viteze, când tocmai nucleul dur, are semne clare de recesiune, are datorii publice la nivelul PIB sau peste (Spania şi Italia), iar datoria publică totală a acestui nucleu este de 77,81% din total datorie publică a zonei euro, respectiv de 63,03% din total datorie publică a Uniunii Europene.
 
Cum să vii tu, politician bruxellez să propui un buget care să prevada înfiinţarea unei armate europene(cheltuială cu efect pasiv) si sa reduci bugete ale unor politci şi programe stimulative? Cum să vii să propui buget mai mare, când de fapt finantarea bugetară scade prin plecarea unui contributor net, cum e Marea Britanie?
 
De ce ar plăti celelate ţări net contributoare un aport mai mare? De ce nu si-ar reduce datoriile publice? Care este plus valoarea pe care o aduci prin noul cadru financiar multianual? Că faci armată şi susţii cheltuieli pentru absorbtia migrantilor? Asta îţi plateste tie, UE, datoriile?
 
Când tu pierzi, anual, cam 140 miliarde de euro la nivel UE din neîncasarea TVA, taxa impusă statelor de tine, Uniune Europeană ca reglementator în domeniul fiscal?
 
Când văd discursul politic al marilor lideri europeni şi al funcţionarilor bruxellezi, mă întreb dacă nu cumva jucăm în filme paralele. 
Fiecare din noi, cu realitatea sa!
 
 
Bun! Si acum întreb, celelalte tări ale zonei euro, ce vină au? Ce vină au 15 state europene, că politicile din zona euro sunt astfel realizate încât să ţină pe linia de plutire 4 economii?
 
Pentru că este evident că datoriile publice mari, conduc la politici bugetare austere care nu permit realizarea unei convergenţe reale între statele membre ale zonei euro, state care se confruntă cu decalaje de dezvoltare economică.
 
Contagiunea fiscală, boală care s-a manifestat si în anii primei crize a datoriilor suverane, este un virus peren.
Instabilitatea financiară de pe o piaţă, recesiunea tehnică sau economică, dificultatea de gestionare a datoriei proprii se transmite instantaneu celorlalte state, mai ales când ai monedă unică.  
 
E diferenta dintre lac şi mare sau ocean. Un val din lac se opreste la malul lacului şi se stinge in lac. Un val in mare, poate sa se nască mic, se plimbă prin ocean, poate ajunge mult mai mare decât initial, mai creează şi vârtejuri, în zone care nu au nici o legatură cu locul de unde a pornit valul, nici o legatura alta decât apa.
 
Pe cale de consecinţă, într-o politică unională şi pe o piaţă unică, ce vină au statele care nu sunt membre ale zonei euro, cele 8 state care trebuie să concureze cu ţări care s-au dezvoltat pe seama creşterii datoriiilor publice, în timp ce ele sunt condamnate la deficite mici şi deci la imposibilitatea de a se împrumuta.
 
 
Cum se va finaliza toată povestea asta?
 
Ceva este greşit în mecanism şi undeva, mai devreme sau mai târziu, ori va fi un T0 şi se va lua de la capăt cu zona euro, ori respectiva zonă va face implozie
 
Aici am două scenarii şi poate intru altădată în detalii privind avantajele şi/sau dezavantajele fiecărui scenariu:
Scenariul 1: Restructurarea zonei euro si a datoriilor zonei euro!
Dar, în nici un caz, a la long, cu politici de austeritate, cu restructări ale economiilor statelor membre pe termen mediu sau lung, cu masuri împotriva bunăstării populatiei europene. 
 
Restrucurarea trebuie să se facă pe seama euro, cu preţul chiar şi al deprecierii euro, pentru că, din ipocrizie economică, aceasta moneda a fost apreciată, în timp ce deficitul a rămas în curtea statelor. Paradoxal, aceasta depreciere nici nu ar scădea paritatea euro-dolar mai mult de 1:1.
 
Dar asa, ne ţinem cocoşi, cu un euro mai tare ca dolarul, FED emite dolari în neştire, cumpără lumea, iar euro se izolează, ţanţoş dar găunos! Asta ar însemna un complete bailout, un T0, cu preluarea şi stingerea datoriei de către BCE.
 
 
Al doilea scenariu este apocaliptic: implozia economică a zonei euro. Îl refuz, pentru că sunt un optimist! Dar este foarte posibil! Zona euro nu mai produce veniturile necesare mentinerii pe linia de plutire. Asta înseamnă că datori apublică creşte, emiterea de euro pentru susţinerea zonei euro, creşte. Până când? Până face, ca balonul, bum?
 
De la o datorie publică de 9.800 miliarde cât avea Uniunea Europeană în anul 2010, s-a ajuns la 12.500 miliarde euro. Asta ce înseamnă? Că în loc să învăţăm din criză, am continuat să ne împrumutăm.
 
În loc de încheiere: Noi, în România, ne dăm pumni(metaforic) vorbind despre îndeplinirea condiţiilor din Tratatul de la Maastricht. 
Cu o datorie de sub 100 miliarde euro şi o pondere de 35% din PIB.
Evident că ne şi place să o lungim în contraziceri.
Pe scurt: România are o singură problemă: oamenii vorbesc prea mult şi prea aiurea, pentru că nu au poza de ansamblu şi le place teribil să se bage în seamă sau să apară la tv!
Europa are însă o problemă de ansamblu şi dacă politicienii ei nu se trezesc, se scufundă!
 
 
Adrian Câciu este un economist cu o vastă experienţă în zona analizei şi consultanţei economice, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regional. S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din România, precum şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă.
Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Cancan

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.