Ministerul Transporturilor pregăteşte o „surpriză“ de sărbători operatorilor low-cost. Dacă ordinul privind restricţionarea traficului pe Aeroportul Băneasa va fi aprobat, companiile aeriene vor fi nevoite să operezeze de pe Otopeni.

La mijlocul lunii noiembrie, Ministerul Transporturilor a făcut public un document potrivit căruia traficul comercial de pe Aeroportul Băneasa ar urma să fie restricţionat, începånd cu 1 ianuarie 2009. Cifrele sunt mai grăitoare cånd vine vorba de măsurarea efectelor unei asemenea decizii. Astfel, la finalul anului 2007, numărul de pasageri transportaţi de companiile care operează de pe Băneasa a fost de 970.000, ceea ce reprezintă 12% din totalul pasagerilor transportaţi de pe toate aeroporturile din ţară în intervalul de timp menţionat. Pånă la sfårşitul acestui an, este estimat un trafic de 1,5 milioane de pasageri. „Strategia noastră de a restricţiona traficul de pe Băneasa va fi aprobată, probabil, de către noul guvern“, spune Antonel Tănase, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.  „Ceea ce vrem noi să facem este un lucru pertinent, întrucåt zona de nord a Capitalei se va dezvolta din punct de vedere imobiliar, iar traficul pe DN 1  va creşte şi mai mult decåt în prezent“, explică acesta. Deşi autorităţile consideră Aeroportul Otopeni drept varianta ideală pentru operatorii low-cost, reprezentanţii companiilor aeriene sunt de cu totul altă părere. „În momentul de faţă, Henri Coandă nu poate face faţă unui trafic mai mare. Dacă tot vor să ne mute, trebuie să vină cu o alternativă“, spune Gheorghe Răcaru, directorul general al companiei Blue Air. Oficialul Ministerului Transporturilor îl contrazice, afirmånd că, în perioada 2009-2010, Aeroportul Internaţional Henri Coandă va beneficia de investiţii majore, astfel încåt pånă în 2011 să poată suporta un trafic de zece milioane de pasageri, deci, teoretic, ar putea prelua călătorii operatorilor low-cost. Potrivit lui Antonel Tănase, Aeroportul Băneasa va fi folosit doar pentru aviaţia utilitară, pentru M.I.R.A, Ministerul Sănătăţii şi zborurile oficiale.

În cazul în care operatorii low-cost nu vor dori să plece de pe Băneasa, reprezentantul ministerului de resort spune că va creşte taxele astfel încåt acestea să fie prohibitive. „Luăm în calcul creşteri chiar şi cu 1.000% peste cele practicate pe Otopeni, dacă este cazul, tocmai cu scopul de a fi prohibitive“, declară Tănase.

Taxe în corelaţie cu facilităţile

Contactaţi de revista Capital, operatorii low-cost au fost reţinuţi în declaraţii. „Companiile şi-au arătat îngrijorarea faţă de afirmaţiile ministerului de a restricţiona traficul pe Băneasa. Nu le convine poziţia ministerului, dar aşteaptă un act oficial în această privinţă“, spune Ştefan Mladin, directorul general al Aeroportului Băneasa.

Mai moderat în declaraţii decåt oficialul de la Transporturi, el spune că taxele care ar putea fi aplicate trebuie să fie în corelaţie cu ceea ce oferă aeroportul respectiv. „La noi s-au făcut investiţii, vor creşte taxele, dar nu vorbim de creşteri fabuloase“, spune Mladin. În prezent, taxele de operare de pe Băneasa sunt la aproximativ 60% din valoarea celor percepute de Henry Coandă Otopeni.

Surse din cadrul unei companii low-cost au declarat pentru Capital că operatorii nu vor rezista pe Otopeni, din cauza taxelor prea mari pe care aeroportul le percepe pentru operare. „Nu toate low-costurile sunt Easy Jet. Nu ştiu cåte companii ar rezista pe Henri Coandă cu acele taxe aproape duble faţă de Băneasa“.

Pentru unele companii aeriene, intenţia ministerului de a restricţiona traficul este pusă pe seama unor declaraţii politice. „Nu luăm în seamă astfel de declaraţii. Este o piaţă liberă, nu poate veni ministerul să ne zică de unde să operăm“, spune Răcaru, de la Blue Air.

În cazul în care s-ar mări taxele de aeroport, astfel încåt să-i determine pe operatorii low-cost să renunţe la Băneasa, aceştia nu vor accepta resemnaţi. „La urma urmei, există şi o Comisie Europeană care analizează valoarea taxelor“, conchide Răcaru.

«În momentul de faţă, Aeroportul Internaţional Henri Coandă nu poate face faţă unui trafic mai mare. Dacă tot vor să ne  mute de pe Băneasa, trebuie să vină cu o alternativă.»
Gheorghe Răcaru, director general Blue Air

5 mari operatori low-cost sunt vizaţi de proiectul de restricţionare a traficului pe Aeroportul Băneasa: Blue Air, My Air, Sky Europe, Germanwings şi WizzAir