Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, după părerea sa, în România peste 10 milioane de oameni au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2, mai ales că acum este în circulaţie o tulpină extrem de transmisibilă.

Întrebat, duminică seara, la Antena 3, câţi români au avut COVID-19, Alexandru Rafila a declarat că peste 10 milioane de români au trecut prin această boală.

„Cu siguranţă au făcut 10 milioane de persoane COVID, eu cred că au făcut şi mai mult de 10 milioane, pentru că discutăm de o tulpină extrem de transmisibilă pe de-o parte şi la care simptomatologia pentru mulţi dintre cei care se îmbolnăvesc este foarte redusă”, a afirmat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a explicat că avem oficial peste două milioane de români cu COVID-19, iar factorul de multiplicare este cinci.

„Noi avem peste 2 milioane de persoane care au fost diagnosticate. Cel mai mic factor de multiplicare este cinci. Deci cel puţin 10 milioane de persoane au trecut prin infecţie. Sigur, sunt unii vaccinaţi care au trecut prin boală, aşa cum se întâmplă acum, în valul Omicron, dar sigur, memoria imunitară este probabil la majoritatea cetăţenilor din România”, a declarat Rafila.

Ce arată datele oficiale

Un număr de 16.108 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 12.813 mai puţin decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 51.600 de teste, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Dintre cazurile noi, 1.511 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.842 teste RT-PCR (11.639 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.203 la cerere) şi 29.802 teste rapide antigenice.

Până duminică, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.401.821 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 70.485 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Peste 80 de decese raporate duminică

Un număr de 82 de decese ale unor pacienţi cu COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care şapte anterior intervalului de referinţă, mai precizează GCS.

Este vorba despre pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Bucureşti.

Dintre cele 82 de decese, trei au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 34 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Potrivit GCS, 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 82 de pacienţi decedaţi, 61 au fost nevaccinaţi şi 21 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani şi peste 80 ani, iar 20 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi. Pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.