Alertă pentru România! Nu mai este de glumă. UE loveşte unde doare mai tare
Veşti proaste pentru România după ultimele informaţii venite din partea UE. Se pare că de această dată nu mai avem scăpare, iar ultimele decizii ale oficialilor români au înfuriat liderii de la Bruxelles, motiv pentru care o să primim o serie de sancţiuni drastice.
UE ar trebui să sancţioneze prin intermediul fondurilor europene ţările membre care nu respectă normele statului de drept, a explicat şeful aripii germane a conservatorilor europeni şi candidat la preşedinţia Comisiei Europene Manfred Weber, menţionând şi România, într-un interviu publicat vineri în Lituania.
O astfel de ameninţare, deşi încă imprecisă, vizează mai multe ţări, iar Parlamentul European a aprobat un proiect de lege în ianuarie ce prevede acest lucru, dar acest text ar trebui încă aprobat de statele membre înainte de a intra în vigoare, transmite Agerpres.
„Propun să îmbunătăţim mecanismul statului de drept”, a declarat Manfred Weber, care este candidatul Partidului Popular European (PPE, conservator) pentru a-i succeda lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene.
PPE este prima forţă a Parlamentului de la Strasbourg.
„Trebuie să mutăm aceste chestiuni departe de politică şi în final să lăsăm să decidă experţii şi judecătorii. Sunt de acord cu ideea legării penalităţilor în astfel de proceduri de fondurile europene”, a mai spus Manfred Weber agenţiei de presă lituaniene BNS.
Conform acestuia, sistemul actual în vigoare „nu a putut împiedica evoluţiile recente din Polonia, Ungaria sau România”, ţări care au fost criticate de Bruxelles pentru carenţele în ceea ce priveşte sistemul lor judiciar, libertatea presei sau lupta împotriva corupţiei.
În interviul său, Manfred Weber a vorbit de asemenea despre o „perspectivă” europeană pentru Ucraina, dar a spus că „ar opri discuţiile de aderare” cu Turcia, dacă va fi ales. Întrebat despre acordarea de paşapoarte ruseşti ucrainenilor din regiunile separatiste proruse din estul ţării lor, Weber a spus că trebuie „apreciat impactul” acestei decizii a Moscovei, în timp ce a estimat că UE ar trebui să fie pregătită să îşi întărească sancţiunile. „Trebuie să ne arătăm voinţa de a ne apăra principiile”, a explicat el.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.