Rusia amenință Finlanda, proaspăt acceptată în NATO

Rusia formulează amenințări la adresa statelor membre NATO! Potrivit unui înalt diplomat rus citat de Reuters prin intermediul agenției de presă RIA, Finlanda ar putea fi prima țară afectată în cazul unei intensificări a tensiunilor dintre Rusia și NATO. Acest lucru ar fi cauzat de apropierea sa față de alianță.

Amintim că Finlanda s-a alăturat NATO în cursul acestui an, renunțând astfel la statutul său de neutralitate menținut timp de decenii. Aderarea a fost percepută de Rusia ca pe o mișcare ostilă.

Declarația a fost făcută de către Mihail Ulyanov, reprezentant permanent al Rusiei la organizațiile internaționale la Viena.

„Au trăit calm și în pace și au ajuns dintr-o dată să se afle între Rusia și NATO, ca membri ai acelei alianțe. Dar, din moment ce ne sunt vecini, dacă, Doamne ferește!, va exista o escaladare, vor fi primii care vor suferi”, a declarat pentru RIA Mihail Ulyanov.

În decembrie 2023, Rusia a emis o avertisment către Finlanda cu privire la un nou acord de apărare, care oferă Statelor Unite un acces extins în apropierea frontierei finlandeze cu Rusia.

Rusia, NATO, Finlanda
SURSA FOTO: Dreamstime

Acordul dintre SUA și Finlanda

La începutul lunii decembrie, Finlanda și Statele Unite au încheiat un acord. El este menit să întărească colaborarea lor militară. Această hotărâre survine în lumina anunțului președintelui rus Vladimir Putin. Acesta anunțase anterior o intensificare a acțiunilor militare ale Rusiei în urma aderării țărilor scandinave la NATO.

Semnarea acestui acord reprezintă oficializarea unei colaborări consolidate între Washington și Helsinki. Ministrul finlandez al Apărării, Antti Hakkanen, salută entuziast acest pas, privindu-l ca pe un semnal puternic al implicării angajate a SUA în apărarea Finlandei și a întregii regiuni a Europei de Nord.

„Nu ne aşteptăm ca Statele Unite să se ocupe de apărarea Finlandei. (…) Însă acest acord ne îmbunătăţeşte în mod important capacitatea de a acţiona împreună în toate situaţiile”, a subliniat Antti Hakkanen, la semnarea acordului la Washington, alături de secretarul de Stat american Antony Blinken.

În timpul iernii dintre 1939 și 1940, Finlanda a rezistat unei invazii sovietice, demonstrând o remarcabilă opoziție. Cu trecerea decadelor, țara a evitat să se alăture NATO, manifestând prudență în a nu tensiona relațiile cu vecinul său de la est.

Cu toate acestea, legăturile dintre Finlanda și Rusia au suferit o deteriorare semnificativă după invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. Îngrijorată de securitatea sa, Finlanda a luat decizia de a se alătura NATO în aprilie 2023.