Avertisment pentru Rusia, venit de data aceasta de la Paris!

Ministrul francez de Externe: Lui Vladimir Putin îi revine să spună dacă vrea confruntarea sau înţelegerea

Totul se întâmplă chiar înainte de discuţia pe care Emmanuel Macron o va avea la telefon cu Vladimir Putin pe subiectul crizei ucrainene.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, într-un interviu acordat postului de radio RTL, a vorbit despre opţiunile pe care le are acum preşedintele Federaţiei Ruse, transmite agenţia AFP.

“Acum mingea se află în terenul lui Putin. (…) Vrea el, oare, să fie cel care să spună că Rusia este o putere a dezechilibrului sau este pregătit să treacă la (…) dezescaladare?

Lui Vladimir Putin îi revine să spună dacă vrea confruntarea sau înţelegerea. (…) Noi suntem pregătiţi de înţelegere. De asemenea este nevoie de doi pentru a face asta”, a precizat şeful diplomaţiei franceze.

Franţa recunoaşte că riscul invaziei este unul foarte real

Declaraţiile lui Jean-Yves Le Drian vin la două zile după ce Statele Unite şi NATO au răspuns revendicărilor ruse cu privire la garanţii strategice, inclusiv neaderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.

Ministrul francez de Externe recunoaşte că există riscul unei invazii în Ucraina, dincolo de toate negocierile şi discuţiile ce au loc în aceste zile.

“Da, există un risc (al invaziei – n.red.), bineînţeles”, spune oficialul francez, amintind iarăşi despre “repercusiuni masive” în cazul în care Rusia ar face o mişcare militară împotriva Ucrainei.

“Este indispensabil să continuăm să vorbim cu încăpăţânare cu ruşii pentru a-l pune pe Putin în faţa responsabilităţilor pe care le are”, afirmă Jean-Yves Le Drian.

“Observăm că, în mediul imediat şi în ceea ce numim «străinătatea apropiată» a Rusei, există cu regularitate manevre de destabilizare. (…) Rusia vrea să dezvolte conceptul de suveranitate limitată”, a mai precizat şeful diplomaţiei franceze.

Reamintim că Emmanuel Macron va discuta la telefon cu Vladimir Putin despre mijloace în vederea unei dezescaladări în criza ucraineană, printr-o relansare a implementării acordurilor de pace de la Minsk din 2015, în cadrul cvadripartit al “formatului Normandia”, din care fac parte Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina.