Potrivit meteorologilor, de marţi dimineaţa de la ora 6:00, până miercuri dimineaţa la ora 10:00, se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie, mixte la munte şi predominant ninsori în Moldova. Pe arii restrânse se va semnala polei, la început în Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni. 

Temporar, vântul va avea unele intensificări în jumătatea de sud a ţării şi în zonele montane, cu viteze mai mari în sudul Banatului, unde la rafală se vor depăşi 70 – 75 km/h.

În Capitală, începând de marţi dimineaţă şi până miercuri la aceeaşi oră, vremea nu se va schimba şi va fi în continuare închisă şi rece. Temporar, din a doua parte a zilei va ploua, posibil moderat cantitativ noaptea şi vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de două grade, în timp ce minima va oscila între -1 şi zero grade Celsius.

Totodată, din 21 noiembrie, ora 8:00, şi până pe 22 noiembrie, ora 8:00, vremea va fi închisă şi deosebit de rece. Ziua, temporar va ploua, iar seara şi noaptea vor fi precipitaţii, la început sub formă de lapoviţă, când vor fi condiţii de polei, apoi doar ninsoare.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de cel mult 1 – 2 grade Celsius, iar pe timpul nopţii valorile termice se vor încadra între -2 şi -1 grad.