Pilotul francez Alain Prost a pierdut orice şansă de a mai câştiga titlul de la Trophee Andros, după a treia cursă consecutivă în care trecut de linia de sosire pe o poziţie „nefericită”.

În weekend-ul care tocmai a trecut, pilotul Daciei Duster a terminat pe locul 4 în prima manşă a cursei de la Lans en Vercors şi pe locul al doilea în cea de-a doua manşă.

Diferenţa de puncte dintre el şi Jean Philippe Dayraut, pilotul Skodei Fabia, a crescut astfel de la 25 de puncte la 30, în condiţiile în care, în afară de finală, mai sunt doar două curse până la sfârşitul campionatului.

Cursa de la Lans en Vercors este cea de-a treia cursă consecutivă care se termină nefast pentru Alain Prost, după Isola 2000 şi Alpe D’Huez.

După terminarea cursei, „Profesorul” a declarat că este mulţumit de progresul pe care Dacia Duster l-a înregistrat în cea de-a doua manşă faţă de prima şi că este bucuros că poate regăsi performanţa cu o maşină pe care-i face placere să o conducă.