Pentru consumatori lucrurile au fost mai rapide și mai simple. Cel puțin în aparență. Cei mai mulți dintre consumatori au migrat către online, dar s-au creat două scenarii complexe:

  • cei care cumpărau și înainte online și care știu foarte bine ce caută, se așteaptă la aceeași calitate a serviciului prestat – de la pagini care se încarcă repede la un răspuns rapid la solicitările venite online.

 

  • cei care cumpără pentru prima dată în pandemie, care erau reticenți cu privire la plățile online și la credibilitatea operatorilor online; încep să facă astfel de tranzacții, dar rămân vigilenți și sceptici.

Chiar și cei mai reticenți dintre consumatori au făcut cumpărături online în 2020 din lipsă de opțiuni. Potrivit Mediafax, volumul cumpărăturilor online din 2020 a fost cu 32% mai mare decât în 2019, cele mai căutate articole fiind cele de strictă necesitate care până acum erau cumpărate direct din magazin. Odată constatată ușurința cu care acestea pot fi procurate, mare parte din acești consumatori vor rămâne la cumpărăturile online creând o cerere pe care antreprenorii nu o pot ignora.

Toată atenția din mediul online nu trebuie să se traducă la nivel profesional decât prin eficientizarea serviciului oferit. Și totul începe cu o discuție cu furnizorul de servicii de găzduire web.

Subiectele acestei discuții trebuie să fie:

O scalare a serviciului oferit și posibilitatea creșterii volumelor oferite de pachetele disponibile la cerere

Chiar dacă ai un serviciu adaptat la nevoile curente, există situația în care o campanie foarte reușită sau o promoție inspirată să trimită un număr mare de utilizatori pe site. Trebuie să ai destul loc cât să îți extinzi activitatea din scurt în orice moment. Află dacă prezentul contract asigură suficient spațiu pentru o creștere (fie ea și doar sperată – mai bine să fii prevăzător) și asigură-te că furnizorul nu ia măsuri precum blocarea site-ului sau aplicarea unor penalități în caz de depășire.

O altă schimbare în comportamentul consumatorilor nu constă doar în faptul că mulți vizitează un site, cumpără și îl părăsesc. Ei profită de posibilitatea de a compara produse, de a modifica coșul de cumpărături, de a compara cu prețuri de pe alte site-uri, de a citi recenzii. Nu vorbim doar de un număr mai mare de vizitatori pe site în orice moment, ci de un număr mare de utilizatori care petrec mult mai mult timp pe o pagină.

Protecție DDoS și cam orice garanție și sistem de securitate posibil

Mutarea celei mai mari părți a tranzacțiilor în mediul online a atras după sine și atenția hackerilor. Dincolo de programele care îți oferă siguranță la nivel personal, este bine să știi că rețeaua furnizorului de servicii de găzduire web este la fel de bine protejată de atacuri.

Garantarea unui Uptime cât mai aproape de 100%

Acesta trebuie să asigure că vizitatorii nu dau de mesaje de eroare sau pagini goale sau care nu se încarcă, cu atât mai mult în contextul în care magazinele online sunt vizitate la orice oră.

Ce servicii de asistență tehnică sunt incluse în pachetul oferit de furnizor

Cu cât site-ul este mai mare și facilitează un număr mai mare de tranzacții, cu atât mai mult ai nevoie de servicii de asistență tehnică de calitate, non-stop. Chiar și dacă ai un expert angajat pentru a se ocupa doar de site, unele situații trebuie să fie rezolvate de către reprezentanții furnizorului. Comunicarea cu acesta și accesibilitatea sunt cu atât mai importante atunci când ai perioade de promoții sau campanii de ad-uri care pot trimite multe persoane pe site în același timp.

Și, desigur, în contextul scenariului work-from-home, comportamentul de consum nu mai este dictat de orele clasice de intrare la birou, pauza de masă sau de drumul spre casă. Posibilitatea de a lucra din confortul propriei case duce și la o administrare diferită a timpului personal. Orice pauză de la muncă poate fi folosită pentru a face cumpărături online.

 

Limitarea experiențelor noi la nivel fizic a fost contra-balansată de posibilități mai multe în zona de digital. Platformele de e-Commerce au avut cel mai rapid răspuns. Dar ce va presupune adaptarea la noua piață pe termen lung? În ce măsură vor trebui și furnizorii de servicii precum găzduire web să-și îmbunătățească serviciile? Pentru moment există opțiuni pentru cei care aveau pachete mai mici. Dar ce provocări mai pot aduce o nouă pandemie și un nou salt în mediul digital? Poate vom afla în curând.