Agricultorii află astăzi cât va fi subvenţia pentru motorină
Guvernul va stabili azi printr-o hotărâre cuantumul ajutorului de stat pentru motorină, precum şi nivelul subvenţiilor pe suprafaţă care vor fi acordate agricultorilor
Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de azi se află un proiect de hotărâre pentru aprobarea “Normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultura”. Ajutorul, în cuantumul care urmează a fi aprobat, se va acorda începând din luna decembrie a.c.
Tot azi, Guvernul va aproba şi cuantumul plăţii naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, pentru specia ovine/caprine, în anul 2013, precum şi cuantumul plăţilor naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal.
De asemenea, vor fi aprobate hotărârile de Guvern privind stabilirea pentru anul 2013, a cuantumului plăţilor directe unice pe suprafaţă, a plăţilor separate pentru zahăr şi a plăţilor specifice pentru orez, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal.
În fine, tot printr-o hotărâre de Guvern va fi aprobată modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





