La aceasta data, agentiile imobiliare cu renume si-au imbogatit gama de servicii disponibile. In afara de clasicele deja intermedieri imobiliare (vanzari, cumparari si inchirieri, schimburi, concesionari, leasing pentru vile, apartamente, terenuri, spatii comerciale, birouri sau depozite), firmele ofera consultanta privind evaluarea si expertiza tehnica, privind investitiile imobiliare si amenajarile interioare, asistenta procedurala, juridica si notariala, obtinerea de aprobari si autorizatii, studii de fezabilitate sau de piata. Toate acestea, se plang ei, ii costa foarte mult, din estimarile Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI) rezultand ca la nivelul orasului Bucuresti, intr-un singur an, tranzactiile imobiliare inghit 48 miliarde lei pentru cheltuielile cu publicitatea, 22 miliarde pentru telefoane, 23 miliarde pentru benzina si 12 miliarde pentru consumabile, in total 105 miliarde lei. Avand si tarife pe masura, agentii imobiliari conving foarte greu clientii ca, apeland la serviciile lor, au sanse foarte mari sa nu se pacaleasca in privinta pietei si sa economiseasca timp pretios. O agentie mare are stocate in baza de date in medie circa 20.000 de oferte, fiind practic un filtru pentru aceasta bogata plaja de informatie.
Reprezentantii ARAI sustin ca mentalitatea romanului, de om priceput la toate si care se descurca de unul singur, isi are cel mai greu dezvat. Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare (ARAI) trebuie sa infrunte de doua ori acest sindrom, prezent atat la buticarii care cred ca a intermedia tranzactii imobiliare este floare la ureche si nu trebuie sa stii prea multe, cat si la restul populatiei, care vede acum cu greu rostul unui consultant imobiliar. Daca pentru agentiile de turism si pentru societatile de valori mobiliare este nevoie de autorizatie, de licentiere, existand reglementari stricte in aceste sectoare, nu acelasi lucru se poate spune despre agentiile imobiliare, ale caror tranzactii implica sume de bani la fel de mari si acelasi suport de incredere din partea viitorilor clienti.
Pe de alta parte, tarifele practicate intrec nivelul celor occidentale. Ceea ce sperie de regula potentialii clienti sunt comisioanele mari practicate la noi in tara. in Bucuresti tarifele sunt de circa 3% pentru vanzari si 50% pentru inchirieri. Cum comisioanele sunt platite si de solicitant si de ofertant, agentia incaseaza 6% din pretul vanzarii si echivalentul chiriei pe o luna, in celalalt caz. Conform datelor ARAI, procentele abia acopera insa cheltuielile firmei. Dan Ioan Popp, presedintele asociatiei, apreciaza ca daca 90% din tranzactii s-ar realiza prin agentii, cheltuielile totale s-ar reduce cu 40% iar in cazul in care s-ar crea burse imobiliare locale, cheltuielile ar ajunge la doar 10% din cele actuale.

Agentii imobiliari
trebuie scoliti

inainte de a avea o bursa propriu-zisa, marile agentii imbiliare s-au gandit sa creeze o baza de date comuna. Mihnea Serbanescu, vicepresedinte ARAI, o considera ca prima solutie pe acest drum si, deocamdata, singura practicabila. Pentru cei 30-40 de parteneri, costul constituirii unei baze de date comune s-ar ridica la 1.000 de dolari pentru fiecare, urmand ca apoi, pentru alti doritori, accesul sa se faca prin abonament. Cele mai bune oferte isi vor gasi astfel mult mai usor o rezolvare. Pana atunci, mai trebuie facuti cativa pasi. Cel mai important va fi cel de convingere a clientilor ca lucrul in regim de exclusivitate este cel mai avantajos pentru ei. in conditiile in care ai incredere intr-un singur agent si vrei ca numai el sa te reprezinte, acesta va avea curajul sa puna datele „la comun” si sa exploreze rapid ofertele sale si ale colegilor sai, alegand-o in final pe cea mai buna. Dar trebuie sa existe loialitate in tot acest lant operational.
Pentru a avea incredere in firmele de intermediere, oamenii trebuie sa se afle in fata unor cadre calificate. Pana la aceasta data, nu exista un statut care sa defineasca profesiunea de agent imobiliar. in Bucuresti, cei aproximativ 10.000 de angajati ai agentiilor imobiliare au doar contract de colaborare si considera afacerile imobiliare drept un job provizoriu, nu o meserie stabila. Faptul ca, potrivit datelor furnizate de ARAI, din cele aproximativ 2.000 de societati inregistrate ca avand drept obiect de activitate tranzactii imobiliare, doar 600 de agentii sunt cunoscute si numai 30 sunt bine ancorate in piata releva cat este de greu sa faci bani in acest domeniu. Doar agentii care au cunostinte temeinice privind intermedierile imobiliare isi croiesc un drum de succes, pregatirea continua fiind noul atu, alaturi de o buna cunoastere a pietei si, de ce nu, un dram de noroc. Venind in sprijinul celor care vor sa se perfectioneze, ARAI a anuntat organizarea primelor studii de specialitate de la noi din tara, cu o durata de cinci ani, in cadrul Universitatii Irecson Bucuresti.
Chiar daca, in ultimii ani, s-a format o piata imobiliara viabila, mai sunt multe de facut si de invatat. John Swenson, vicepresedintele Eastern European Real Property Foundation (EERPF-USA), fundatie care activeaza pe langa National Association of Realtors (NAR), echivalentul american al ARAI, crede ca toate acestea sunt probleme ale intregii Europe de Est, unde n-a existat o piata imobiliara propriu-zisa in perioada comunista. Acum insa aceasta cunoaste o dezvoltare naturala, o data cu ea formandu-se si un cadru profesionist de lucru, urmand apoi sa fie stabilita si o legislatie pe masura. John Swenson apreciaza ca piata imobiliara din Romania este una dintre cele mai atractive din zona, dupa Polonia si Ungaria. „Parerea mea personala este ca dorinta de aprofundare a cunostintelor si de impartasire a experientei noastre, impreuna cu energia de care dau dovada noile echipe manageriale, sunt semne bune pentru viitor”, adauga vicepresedintele EERPF. In Statele Unite, afacerile imobiliare au un impact social foarte mare. In medie 18% din capitalul unei companii este detinut in proprietati imobiliare, iar majoritatea caselor sunt cumparate in rate, prin intermediul agentiilor. Americanii apeleaza in 95% din cazuri la sfatul unui specialist, in timp ce romanii doar in proportie de 50%.