Abia mijise secolul al XIX-lea când drogheriile au înflorit. Chiar dacă nu existau multe spitale, necesitatea farmaciştilor, numiţi pe atunci „spiţeri“, se făcuse deja simţită. Afacerea a fost fructificată de „spiţeri“ licenţiaţi veniţi din Europa Centrală, până când şcoala românească de medicină, creată de Carol Davila, a echilibrat treptat decalajul în favoarea farmaciştilor români.

Una dintre cele mai vechi farmacii din Bucureşti a fost fără îndoială „La Salvator“, fondată în 1813, care aproviziona în trecut curtea domnească. „La Salvator“ a trecut de la un proprietar la altul, din 1888 fiind deţinută de S. Pascal, care a condus-o până în 1903. Apoi a intrat în proprietatea tânărului farmacist Constantin Chihănescu, fost medic internist de spital, care a mutat localul pe Calea Victoriei. Era una dintre cele mai renumite farmacii din Bucureşti.

Treptat, mulţi români s-au specializat în domeniul farmaceutic, mai întâi în ţară şi apoi cu licenţe şi doctorate la Paris, Viena sau Berlin. Abia apoi puteau deschide o farmacie în ţară. Chiar şi vestitul medic legist dr. Mina Minovici s-a specializat mai întâi în farmacie, fiind unul dintre primii elevi ai şcolii româneşti de medicină create de Davila la mijlocul secolului al XIX-lea. Mina Minovici a făcut practică şi apoi a lucrat ani buni la farmacia lui Petzalis din Brăila, căsătorindu-se cu fata acestuia şi moştenind afacerea. Medicul a ales să meargă mai departe şi s-a specializat la Paris în medicină legală. Întors în ţară, a înfiinţat cel dintâi institut medico-legal din lume, în 1892. Alţi profesionişti ai domeniului, spre deosebire de Mina Minovici, au perseverat în cea dintâi specializare, cum a fost cazul doctorului Stoenescu, fondator, în 1891, al drogheriei cu acelaşi nume, aflată pe strada Academiei şi înfiinţată cu un capital de 25.000 de franci. Stoenescu a mai deschis în 1881 încă o farmacie, pe strada Mihai-Vodă, care a supravieţuit până la naţionalizare şi s-a bucurat de succes. Afacerea a mers atât de bine, încât proprietarul a fost nevoit să-şi extindă în 1902 magazinul de pe strada Academiei.

În 1904, la moartea sa, afacerile i-au fost încredinţate lui Th.D. Vasiliu, un farmacist căsătorit cu fata defunctului.

Naţionalizarea a fost un punct final şi în cazul firmei Stoenescu. Dar cel puţin în imobilul de pe Mihai-Vodă a continuat să funcţioneze o farmacie de stat, care până târziu, în anii ‘80, era cunoscută drept „Stoenescu“. Numele firmei intrase în folclorul urban, devenind pe negândite un adevărat brand. Şi imobilul farmaciei Petzalis din Brăila, unde a lucrat dr. Mina Minovici, există şi azi, însă cu o altă destinaţie.

Te-ar putea interesa și: