Adevărul despre varianta Omicron. Emilian Popovici a spus-o clar: Se întâmplă în luna ianuarie

Adevărul despre varianta Omicron. Emilian Popovici a spus-o clar: Se întâmplă în luna ianuarie

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 26 decembrie 2021, 16:36

Varianta Omicron a coronavirusului a fost descoperită în urmă cu o lună de zile, iar în scurt timp s-a extins în peste 75 de țări, în unele devenind chiar dominantă. În acest context, un medic vine cu o serie de precizări și spune ce ar putea urma.

Într-un interviu acordat pentru news.ro, prof. Dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie a vorbit despre varianta Omicron, dar și despre modul în care aceasta ar urma să se extindă în următoarele săptămâni.

Acesta susține totodată că atât imunitatea obținută după vaccin, cât și cea obținută după trecerea prin boală au contribuit la situația de acum, pentru a ajunge în zona verde. În ceea ce privește luna de ”foc” în România, medicul precizează că varianta Omicron o să devină dominantă începând cu a doua jumătate a lunii ianuarie 2022.

În acest sens, medicul susține că valul 5 al pandemiei de coronavirus ar putea genera mari probleme, în contextul în care mai multe variante vor circula în paralel. El a făcut referire și la varanta Delta, care continuă să circule.

„Ne aşteptăm la o redinamizare a variantei delta de la jumătatea lunii ianuarie încolo şi la manifestarea mai serioasă a omicron care, dacă respectă ceea ce ştim până acum, că varianta cea mai transmisibilă devine dominantă, va deveni dominantă şi vor circula în paralel. Deci ne aşteaptă un val 5 care poate să ridice probleme.

Varianta Omicron va face ravagii în luna ianuarie

Acum delta se vede că se dinamizează din nou din cauza circulaţiei oamenilor crescută în această perioadă, iar omicron, dacă respectă tradiţia, fiind de 3, 2 ori mai transmisibilă decât delta, va deveni dominantă şi atunci va fi o perioadă în care aceste două variante vor circula împreună”,  a spus medicul.

Acesta a mai adăugat că varianta Omicron vine ca urmare a imunizării dobândite prin vaccin, dar și prin boală. El a adăugat că nu este exclus ca în orice moment, echilibrul să fie perturbat.

„Contribuie la situaţia în care suntem noi acum, cu un număr mai redus de infectări, atât imunitatea dobândită post vaccinal, cât şi imunitatea dobândită post infecţios, ele se însumează. Şi într-un anumit context epidemiologic în care erau măsurile care erau s-a produs un echilibru între capacitatea virusului de a infecta şi imunitatea post infecţioasă şi post vaccinală dobândită, plus măsurile care existau în acel moment când s-a dobândit acest echilibru.

În momentul în care echilibrul se strică, în sensul că măsurile nu mai sunt sau apare o variantă nouă, se reactivează tot procesul. Practic asta s-a întâmplat deja de 4 ori, se întâmplă acum a 5-a oară”, a declarat, pentru News.ro, prof. dr. Emilian Popovici.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.