Adevărul despre testele COVID. Medicul Adina Alberts explică ce s-a întâmplat: Unde se ascunde numărul oficial

Adevărul despre testele COVID. Medicul Adina Alberts explică ce s-a întâmplat: Unde se ascunde numărul oficial

Adina Alberts (SURSA FOTO: adinaalberts.ro)

Publicat de Valentina Drăgoi la 15 decembrie 2020, 07:55

Numărul cazurilor de coronavirus a scăzut subit în România. În acest context, medicul Adina Alberts vine cu o serie de precizări. Ea a explicat motivul acestei scăderi drastice din ultimele zile.

Într-o postare pe pagina personală de facebook, medicul Adina Alberts vine cu o serie de informații privind cifrele raportate de autorități în ultimele zile. Ea a explicat motivul pentru care numărul de infectări a scăzut semnificativ în România.

Se pare că de vină ar fi testele antigen rapide, pe care tot mai mulți români le cumpără și care nu se raportează nicăieri.

”Știți de ce nu se mai raportează oficial un număr important de testări pentru detecția Sars-Cov2?

Pentru că au apărut TESTELE RAPIDE ANTIGEN, care sunt ieftine și la îndemână. Sunt ușor de folosit, sunt exacte, rezultatele apar în 10 minute. Cei care sunt pozitivi se autoizolează și se tratează acasă la indicația medicilor de familie!

Rezultatele testelor rapide Antigen nu se raportează nicăieri, așa a decis Ministerul Sănătății

Și pentru că rezultatele testelor rapide Antigen nu se raportează nicăieri, (așa a decis Ministerul Sănătății) apare această nepotrivire flagrantă dintre numărul mare al infectărilor din jurul nostru, și numărul infim de cazuri raportate oficial. Azi s-au raportat doar 3252 de cazuri noi, la puțin peste 8000 de teste! În toată România!”, a scris Adina Alberts pe facebook.

Testele trebuie să existe și în farmacii

Totodată, ea s-a arătat revoltată de faptul că autoritățile au decis să scoatădin farmacii aceste teste. Medicul susține că aceste teste sunt benefice pentru toată lumea. Ele sunt ușor de folosit și oricine le poate utiliza pentru a avea un rezultat rapid.

”Deși autoritățile au scos din farmacii testele rapide sub pretextul că nu pot fi folosite de persoane neinstruite medical, totuși cetățenii au acces la ele prin intermediul medicilor de familie! Lucru benefic pentru toată lumea și pe care îl salut cu bucurie!

Totuși, insist, aceste teste sunt foarte ușor de folosit! Testele rapide antigen și anticorp TREBUIE SĂ EXISTE ȘI ÎN FARMACII!, a mai scris Adina Alberts. 

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.