Prezent, miercuri, la evenimentul de lansare a proiectului de constituire a Consiliului Naţional pentru Productivitate în România, premierul Nicolae Ciucă a declarat că aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este un obiectiv asumat la nivel naţional, pe care Guvernul l-a tratat, îl tratează şi îl va trata cu maximă responsabilitate.

”Aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este un obiectiv asumat la nivel naţional, pe care Guvernul l-a tratat, îl tratează şi îl va trata cu maximă responsabilitate.

Procesul de aderare implică reforme pe care parteneri noştri, dar mai ales societatea, cetăţenii române, le aşteaptă de foarte mulţi ani”, a spus premierul.

Avantajele aderării la OCDE

”Astăzi ne întâlnim pentru a lansa un proiect de asistenţă al OCDE având mare importanţă pentru România: Instituirea Comitetului Naţional de Productivitate.

Chiar dacă recomandarea pentru instituirea unor astfel de structuri se adresează statelor din zona euro, România a decis să se alăture acestor state având în vedere avantajele iniţiativei, de la analizele asupra productivităţii şi competitivităţii la schimbul de bune practici care privesc metodologiile de lucru sau consultarea cu părţile interesate”, a precizat şeful Executivului.

Nicolae Ciucă a mai spus că această structură, care va fi independentă, va efectua analize economice şi statistice iar rezultatele le va comunica în spaţiul public prin intermediul unor rapoarte anuale.

”Avem nevoie de astfel de analize care să fundamenteze politici publice pentru creştere economică sustenabilă şi convergenţă.

Rapoartele vor fi folosite anual

Pe de altă parte, rapoartele anuale vor putea fi utilizate de Comisie în procesul anual de monitorizare a politicilor realizat prin Semestrul European şi vor permite abordarea unor teme rezultate din recomandările Consiliului.

Evoluţiile demografice, productivitatea muncii, politica salarială, capacitatea economiilor de a asimila noi tehnologii, calitatea concurenţei din mediul de afaceri dar şi competitivitatea externă reprezintă teme pe care statele membre ale UE le consideră drept factori relevanţi în ceea ce priveşte creşterea economică pe termen mediu”, a arătat Ciucă.

Premierul a menţionat că ”pentru România, analiza investiţiilor ca motor al productivităţii trebuie efectuată nu doar accentuând pe formarea brută de capital fix sau pe volumul investiţiilor străine directe, ci suprapunând şi dimensiunea regională, fiind cunoscute diferenţele mari între zonele ţării noastre din aceste puncte de vedere”.

”De asemenea, este nevoie de evaluarea productivităţii la nivelul sectoarelor şi firmelor, analizând productivitatea totală a factorilor”, a completat el.