A&D Pharma Holdings, unul dintre principalii distribuitori si retaileri de produse farmaceutice din Romania, a inregistrat in primul trimestru venituri de peste 96 de milioane de euro, in crestere cu 36% fata de aceeasi perioada din 2006.

Mediplus Exim si Sensiblu, cele doua divizii ale companiei, au inregistrat venituri de 82,5 milioane de euro si 26,9 milioane de euro, in crestere cu 34%, respectiv 37%  fata de primul trimestru din anul precedent.

Cota de piata a Mediplus in segmentul vanzarilor de produse farmaceutice a atins 21% in primul trimestru, iar cota de piata a companiei in totalul pietei de distributie farmaceutice a crescut la 18%. In primele trei luni ale anului, Mediplus si-a inaugurat un nou centru logistic national la Mogosoaia si un depozit la Iasi. Totodata, si-a marit dimensiunea flotei de livrare. 

Potrivit lui Dragos Dinu, director general al A&D Pharma, deschiderea noului centru de logistica a dus la cresterea capacitatii totale de depozitare a A&D Pharma la 28.000 de metri patrati si a oferit un spatiu suplimentar pentru birouri de 6.000 metri patrati. 

Lantul de farmacii Sensiblu a deschis sapte noi unitati in acest trimestru, iar alte cinci dintre farmaciile existente au fost mutate in zone mai frecventate si mai profitabile. In prezent, reteaua cuprinde in total un numar de 213 unitati in 51 de orase si municipii din Romania. 

Sursa: Capital 20 Iunie 2007

Te-ar putea interesa și: