Accident teribil la Brăila. Un TIR a căzut de pe podul feroviar

Accident teribil la Brăila. Un TIR a căzut de pe podul feroviar

Sursa: Inquam Photos / Alexandru Busca

Publicat de Cătălin Sandu la 18 octombrie 2023, 11:06

Un camion de mare tonaj a căzut a căzut de pe un pod, în Brăila. TIR-ul a aterizat de calea ferată și a blocat traficul feroviar. În mod miraculos, șoferul a supraviețuit și se află sub supravegherea medicilor.

Un camion a „plonjat” pe calea ferată la Brăila

Șoferul unui TIR care circula pe un pod din județul Brăila a pierdut controlul volanului și a căzut pe calea ferată care trece pe sub pasaj. Accidentul s-a produs miercuri, pe un drum național. În urma accidentului, camionul căzut pe calea ferată a blocat traficul feroviar.

Potrivit IPJ Brăila, accidentul a avut loc miercuri, la ora 6.05. Polițiștii de la Făurei au fost sesizați prin 112 că pe podul situat între localitatea Surdila-Găiseanca și Surdila-Greci a avut loc un accident.

accident braila
SURSA Foto: ISU

Polițiștii au stabilit că șoferul este un bărbat de 66 de ani, din București. În timp ce conducea un autocamion, pe pasajul care trece peste calea ferată în apropiere de localitatea Surdila-Găiseanca, șoferul a pierdut controlul volanului. A rupt parapetul de protecție și a căzut de pe pod.

Circulația feroviară a fost întreruptă

În cădere, autocamionul a lovit un stâlp care s-a rupt. La fața locului intervin reprezentanți CFR, iar circulația feroviară este oprită. Șoferul este rănit și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate. Urmează să fie recoltate mostre biologice la spital în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, au precizat polițiștii. Anchetatorii continua cercetările și au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Tot pe raza județului Brăila, luni dimineață, în zona localității Cilibia, un autoturism a intrat într-un copac. Mașina era mergea pe direcția Brăila-Buzău și era condusă de către un șofer de 35 de ani, din Brăila. Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului, iar alți doi pasageri, tot din Brăila, au fost transportați la spital.

Cei doi pasageri, în vârstă de 44 și 35 de ani, de asemenea din Brăila, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Din cauza leziunilor grave suferite, bărbatul în vârstă de 35 de ani a decedat la spital. Conform protocolului, s-au efectuat de îndată manevre de resuscitare, însă fără succes, ulterior declarându-se decesul bărbatului.

Cealaltă victimă, bărbatul în vârstă de 44 de ani, a suferit un politraumatism prin accident rutier și este internat în spital, în curs de investigații.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.