Lumea filmului e în doliu. A murit regizorul italian Paolo Taviani

Paolo Taviani a fost un adevărat maestru italian al regiei de film. El s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani. Lumea filmului a pierdut astfel un regizor de o popularitate imensă, laureat al mai multor premii importante.

Pe parcursul a zeci de ani, frații Taviani au fost nedespărțiți. Ei au colaborat pentru a produce filme semnificative în industria cinematografică italiană. Printre acestea se numără și remarcabila „Padre padrone”. Pelicula a fost recompensată cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 1977.

Vittorio s-a stins din viață în anul 2018, la vârsta de 88 de ani. Fratele său Paolo l-a urmat joi, 29 februarie, la vârsta de 92 de ani, conform informațiilor oferite de Le Figaro.

„Cu Paolo Taviani, pierdem un mare maestru al cinematografiei italiene.

Împreună cu fratele său Vittorio (decedat în 2018 la vârsta de 88 de ani), a realizat filme de neuitat, profunde și angajate, care au devenit parte din imaginarul colectiv și din istoria cinematografiei”, a transmis primarul Romei, Roberto Gualtieri, prin intermediul platformei X.

Ceremonia de înmormântare a lui Paolo Taviani, care a trecut în neființă la Roma după o scurtă suferință, este programată să aibă loc luni în capitala Italiei, conform relatărilor presei italiene.

Frații Taviani au constituit o pereche de excepție în istoria cinematografiei. Ei au colaborat pentru realizarea a cincisprezece lungmetraje distincte, caracterizate printr-un stil profund literar, ce îmbină abil elemente de istorie, psihanaliză și poezie.

Spre exemplu, filmul „Padre padrone” este inspirat din romanul autobiografic al lui Gavino Ledda. El poveștește viața unui tânăr păstor care evadează din subjugarea despotică a părintelui său. Tatăl, forțat de probleme financiare, îl obligă să renunțe la școală, lăsându-l să crească într-o stare de analfabetism până la douăzeci de ani.

Paolo Taviani, jumătatea unui duo prolific

În urma pierderii fiului său mai mare cu doi ani, Paolo Taviani a găsit resursele necesare pentru a realiza un ultim film de unul singur, intitulat „Leonora Addio”, ce a fost prezentat în cadrul Festivalului de Film de la Berlin din 2022.

„Paolo Taviani a fost jumătatea unui duo încântător (…) Împreună cu fratele său mai mare, Vittorio, un fel de grație a atins filmele lor, cu rigoarea morală și poezia lor inimitabile”, a comentat joi seară fostul președinte al Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob.

În timp ce se pregătea pentru filmul „Leonora Addio”, Vittorio, căruia i-a dedicat această operă, nu mai era prezent fizic alături de el, dar, a subliniat Paolo Taviani, simțea prezența lui alături de el, a mărturisit într-un interviu oferit către AFP în capitala Germaniei.

Profund marcați de influența maestrului neorealismului, Roberto Rossellini, cei doi frați, proveniți dintr-o familie în care tatăl era avocat antifascist, și-au manifestat interesul pentru teme sociale încă de la debutul lor în industria cinematografică, în anii 1960.

„Vittorio și cu mine am decis să facem filme când eu aveam 16 ani, iar el 18, când am văzut „Païsa” al lui Rosselini. Ne-am dat seama că filmele ne pot schimba viața și ne pot dezvălui cine suntem cu adevărat.

Câțiva ani mai târziu, am câștigat Palme d’Or pentru Padre Padrone, prezentat de Rosselini, și a fost ca și cum s-ar fi închis un cerc”, preciza regizorul.

Pasiunea pentru cinema s-a născut la o vârstă fragedă

Provenind din Toscana, cei doi frați au fost fascinați de lumea cinematografiei încă din copilărie și au părăsit Toscana pentru a se stabili la Roma în anii 1950. Unul dintre primele lor proiecte, „Les Subversifs” (1967), a anticipat evenimentele tumultoase din 1968. Filmul prezintă o investigație asupra Partidului Comunist Italian în timpul înmormântării unuia dintre fondatorii săi, Palmiro Togliatti.

Fiind influențați de operele lui Brecht, Pasolini și Godard, cei doi frați au continuat să producă „Under the Sign of the Scorpion” (1969), primul lor film color. Acesta l-a avut pe Gian Maria Volontè în rolul principal șia fost primul lor triumf remarcabil.

După triumful lui „Padre padrone”, la Cannes, frații Taviani au revenit pe Riviera Franceză în 1982 cu „Noaptea Sf. Lorenzo”, un film captivant cu o atmosferă feerică ce a fost onorat cu Marele Premiu al Juriului.

În 2012, aceștia au adus acasă Ursul de Aur în cadrult Festivalului de la Berlin pentru „Cezar trebuie să moară”. Acesta este o reinterpretare unică în care deținuții din închisoarea Rebibbia din Roma au adus la viață tragedia lui Shakespeare.

În 1986, la Festivalul de Film de la Veneția, frații Taviani au fost distinși cu un Leu de Aur în semn de recunoaștere a contribuției lor semnificative la industria cinematografică.