Agențiile de presă rusești au informat că Igor Ghrikin a fost arestat la Moscova, fiind acuzat de incitare la activități extremiste.

În timpul invaziei din Ucraina, acesta l-a acuzat pe președintele Vladimir Putin de slăbiciune și indecizie.

Igor Ghirkin a condus separatiștii susținuți de Moscova în estul Ucrainei în 2014. În același an, a fost condamnat la închisoare pe viață, pentru implicare în doborârea avionului MH17.

Arestarea lui Igor Ghirkin, un semn al schimbării echilibrului de putere la Kremlin

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, arestarea fostului ofițer FSB ar putea fi o manifestare publică a schimbării echilibrului de putere în interiorul Kremlinului, posibil în detrimentul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei.

Acest demers face parte din eforturile administrației prezidențiale ruse de a lua măsuri drastice împotriva unor ultranaționaliști ruși de profil înalt, după rebeliunea armată a liderului grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, au declarat surse interne rusești.

Reținerea lui Ghirkin nu este deloc atipică, în trecut formulându-se acuzații penale împotriva altor ultranaționaliști care au avut în trecut legături cu serviciile de securitate rusești.

În cadrul evaluării de sâmbătă, 22 iulie, Ministerul britanic al Apărării a afirmat însă că arestarea lui Ghirkin „va înfuria probabil colegii din comunitatea mil-bloggerilor și elemente din cadrul armatei ruse, care îl consideră în mare parte pe Ghirkin un analist militar și patriot iscusit”.

Potrivit serviciilor militare britanice, „în timp ce Ghirkin nu este un aliat al Grupului Wagner, el a fost probabil pregătit să depășească limitele criticii publice doar în contextul revoltei abandonate din iunie 2023 a șefului Wagner, Evgheni Prigojin”.

Fostul ofițer FSB va rămâne în custodie până în septembrie

Vineri, pe 21 iulie, Igor Ghirkin, acuzat de incitare la extremism după ce l-a criticat pe Vladimir Putin, a fost prezentat în fața tribunalului districtual Meshchansky din Moscova. Tribunalul a decis a acesta să rămână în custodie pentru derularea anchetei până pe 18 septembrie, a informat site-ul de știri RBK.

Potrivit TASS și Ria Novosti, procurorii serviciului de securitate al Serviciului Federal de Securitate (FSB) au cerut tribunalului districtual Meshchansky din Moscova să-l aresteze preventiv pe Ghirkin, sub acuzația de incitare la extremism și au cerut o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare.