Potrivit procurorilor, este vorba despre un complot de lungă durată care vizează un avantaj în favoarea unor universităţi şi companii controlate de China.

Rechizitoriul "relevă un efort metodic şi stăruitor al unor interese străine de a obţine şi exploata tehnologii americane sensibile şi valoroase prin folosirea unor indivizi care operau pe teritoriul Statelor Unite", potrivit lui David Johnson, agentul special care conduce Divizia FBI din Dan Francisco.

Procurorii au prezentat public acuzaţiile formulate la 1 aprilie, după ce l-au arestat sâmbătă pe profesorul Hao Zhang de la Universitatea Tianjin, la sosirea acestuia din China la San Francisco. Profesorul a fost acuzat că a comis furtul în perioada în care a lucrat ca inginer la Avago Technologies, la Fort Collins, în statul Colorado. Hao Zhang este singurul dintre cei şase aflat în custodia americanilor.

Procurorii federali l-au acuzat pe Wei Pang, un fost coleg de facultate al lui Zhang la o universitate din California al cărei nume nu a fost dezvăluit, de comercializare de secrete comerciale în timp ce lucra la Skyworks Solutions, în Woburn, în statul Massachusetts.

Amândoi au studiat şi dezvoltat o tehnologie – TFBAR, Thin-Film Bulk Acoustic Resonator – folosită, între altele, la telefoanele mobile şi tablete pentru a elimina interferenţe, potrivit procurorilor federali.

Ei şi-au părăsit ulterior posturile din Statele Unite, în 2009, pentru a lucra la Universitatea Tianjin, în China.

Procurorii federali îi acuză de înfiinţarea, împreună cu universitatea, a unei companii – ROFS Microsystem – în vederea producerii în masă a tehnologiei furate din Statele Unite.

Pentru cea mai gravă dintre infracţiunile de care sunt acuzaţi – spionaj economic -, chinezii riscă până la 15 ani de închisoare şi o amendă în valoare de 500.000 de dolari.