Conform legislației în vigoare, acest bonus special reprezintă patru salarii medii brute la nivel național, calculate în luna în care a avut loc decesul, conform CNPP. De exemplu, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, salariul mediu brut în luna decembrie 2024 a fost de 9.251 de lei. Așadar, valoarea totală a despăgubirii poate ajunge la aproximativ 37.000 de lei.

Ajutorul poate fi solicitat de o singură persoană din familie – cum ar fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele legal, curatorul sau moștenitorul legal. În lipsa acestora, poate încasa despăgubirea persoana care dovedește că a suportat cheltuielile de înmormântare.

CNPP și pensia de urmaș: condiții stricte pentru acordare

Pe lângă despăgubirea suplimentară, familia persoanei decedate poate beneficia și de pensia de urmaș, dar doar în anumite condiții. Soțul sau soția supraviețuitoare trebuie să fi fost căsătoriți cu persoana decedată de cel puțin 10 ani.

Dacă mariajul a durat între 10 și 15 ani, cuantumul pensiei se reduce cu 0,5% pentru fiecare lună lipsă până la împlinirea celor 15 ani – adică 6% pentru fiecare an.

Dacă mariajul a depășit 15 ani, nu se aplică nicio reducere. Este important de știut că ani de concubinaj sau logodnă nu sunt recunoscuți legal la calculul duratei relației.

De asemenea, soțul supraviețuitor nu trebuie să aibă venituri din muncă în momentul solicitării pensiei de urmaș. Totuși, în situația în care decesul a fost provocat de un accident de muncă sau o boală profesională, pensia de urmaș se poate acorda indiferent de durata căsătoriei, cu condiția ca solicitantul să nu fie încadrat în muncă și să nu obțină alte venituri.

Ce spune noua lege

Noua lege a pensiilor arată că pensia de urmaș este stabilită în funcție de numărul urmașilor:

  • 50% din pensia persoanei decedate pentru un singur urmaș;
  • 75% pentru doi urmași;
  • 100% pentru trei sau mai mulți urmași.

Soțul supraviețuitor poate să aleagă între pensia proprie (dacă este deja pensionar) sau pensia de urmaș.

În schimb, copiii pot beneficia de pensie de urmaș în următoarele condiții:

  • până la vârsta de 16 ani;
  • până la 26 de ani, dacă urmează cursuri într-o formă de învățământ recunoscută de stat;
  • pe toată durata invalidității, dacă aceasta a apărut în perioada de studii sau minorat.

Spre exemplu, în județul Iași, anul trecut au fost înregistrate opt decese cauzate de accidente de muncă. Pentru acestea, autoritățile române au acordat despăgubiri în valoare totală de aproximativ 251.000 lei, în baza art. 45, alin. 2 din Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.