„Finala Romania – Germania. Dupa mediul universitar, si sindicatele sustin achizitia Oltchim de catre Chimcomplex si proiectul de constituire a Companiei Romane de Chimie”

„Finala Romania – Germania. Dupa mediul universitar, si sindicatele sustin achizitia Oltchim de catre Chimcomplex si proiectul de constituire a Companiei Romane de Chimie”
Publicat de Valentin Vioreanu la 23 iunie 2017, 17:31

Chiar dacă termenul de depunere a ofertelor pentru achizitionarea activelor Oltchim se amână cu aproximativ două săptămâni, Ionel Vâncea, unul dintre liderii locali din Ramnicu Valcea ai Cartel Alfa, dă un semnal important de sustinere a proiectului „Compania Română de Chimie” inititat de Chimcomplex. Conform curieruldevalcea.ro, Vâncea care este vicepreședintele Filialei Valcea a Confederatiei Nationale Sindicale „Cartel Alfa”, a afirmat despre viitorul Oltchim ca „cel mai bine ar fi să se întâmple cu Vuza, că e român și ar fi mai bine să rămână banii aici decât să plece nu știu pe unde…”

Declaratia lui Ionel Vancea vine dupa ce in urma cu câteva zile, elitele mediului universitar romanesc si-au manifestat sustinerea pentru proiectul Chimcomplex de creare a Companiei Romane de Chimie, prin semnarea unui protocol de colaborare între Chimcomplex si reprezentanţii acestora din chimia românească din cadrul celor mai importante Universități autohtone.  Protocolul de colaborare are în vedere sprijinul direct al studenţilor chimişti, de pe băncile facultăţii pentru a le oferi posibilitatea practicii şi perfecţionării specializării alese în cadrul combinatului Chimcomplex şi în cadrul viitoarei Companii Române de Chimie.

 

Compania Română de Chimie va fi constituită după încheierea procesului de achiziţie al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea de către Chimcomplex SA Borzeşti prin alipirea interesului economic al celor două platforme şi sprijinirea reciprocă în obţinerea unei poziţii de top din punct de vedere regional. 

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.