”Am venit pentru plângerea pe care eu am depus-o cu Bechtel, să lămurim (…)”, a spus Dan Şova, care a intrat în grabă în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie  (DNA), citat de Agerpres. Pe 21 august, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a depus la DNA plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate, constând în lipsa exemplarului original al contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş încheiat între Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, şi compania americană Bechtel International Inc., precum şi a tuturor documentelor subsecvente acestui contract.

DPIIS cere, de asemenea, ca în situaţia în care se va dovedi că faptele care au condus la lipsa/refuzul de punere la dispoziţie a acestui document îmbracă forma altei infracţiuni să se dispună atragerea răspunderii penale, după caz, pentru infracţiunea de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit unui comunicat al DPIIS, plângerea a fost depusă la DNA, fiind vorba de o infracţiune de serviciu care poate aduce Statului Român pagube însemnate, mai mari decât echivalentul a un milion de euro, ţinând cont de valoarea contractului cu Bechtel International Inc. Aceasta a fost făcută ‘in rem’ şi nu e îndreptată  împotriva unei persoane anume, Direcţia Naţională Anticorupţie fiind în măsură să cerceteze cine se face vinovat pentru lipsa exemplarului original al contractului.