“Ar fi fost de dorit ca următorul acord să fie un upgrade (un acord fără condiționalități, de tipul flexible credit line, n.r.). Nu cred că vor fi diferențe mari față de acordul care tocmai s-a încheiat. O serie de reforme au fost amânate”, a declarat Cristian Popa.
Dacă primul acord semnat în 2009 de România cu FMI și CE a fost de tip standby, cu bani efectiv virați și cu condiționalități stricte, al doilea acord, ce tocmai s-a încheiat, a fost unul de tip preventiv (cu bani puși doar la dispoziție pentru situații deosebite, n.r.), prin care s-au urmărit, pe lângă consolidarea fiscală, reforme în mai multe domenii ale sectorului public.
Acordul preventiv în valoare de 5 miliarde de euro, 3,5 de la FMI și 1,5 de la Comisia Europeană, s-a finalizat fără ca România să fie nevoită să tragă vreun ban din linia pusă la dispoziție, dar a întârziat cu mai multe reforme în domeniul public și mai multe privatizări.
Astfel, România nu reușește să treacă la un nou tip de acord cu FMI, unul în care să își facă singură reformele, fără condiționalitățile de la FMI și CE, ci doar cu asistența lor.
Anul trecut în noiembrie, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, declara că următorul acord pe care România l-ar încheia cu FMI ar fi de dorit să fie de tipul flexible credit line.
“Orice acord am încheia (de tip prudențial n.r.) va fi bun. Ce ar aduce prestigiu României ar fi dacă am avea unul de tipul flexible credit line. Adică am avea pe piețe imaginea că suntem în stare să ne facem singuri temele. Diferența dintre un astfel de acord și cel actual, precautionary, este că nu sunt atașate condiționalități. E tot un acord prudențial sau preventiv, dar fără condiționalități. De un acord de tip stand-by nu avem nevoie pentru că nu avem o problemă cu balanța de plăți”, spunea Lucian Croitoru.