Apariţia primelor complicaţii în cadrul proiectului guvernamental „Prima Casă”, modificarea în sens negativ a contracţiei economice a României de către Moody’s, uşoara urcare a bursei de la Bucureşti şi apropierea euro de valoarea de 4,22 lei sunt principalele ştiri ale momentului din domeniul .ro.

Programul „Prima Casă” a intrat într-o etapă delicată, în contextul în care mai multe bănci care s-au înscris în program refuză, deocamdată, să semneze Convenţia de garantare cu Fondul de Garantare, scrie capital.ro.

Agentia de evaluare financiara Moody’s a revizuit in sens negativ prognoza privinde economia Romaniei, de la 4% la 5,7% pentru 2009, aratandu-si insa optimismul privind evitarea unui colaps major de tipul celor din statele baltice, potrivit zf.ro.

Sectorul SIF de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a revenit pe verde dupa trei sedinte de scaderi, cu un avans de 1,56%, in timp ce piata a urcat joi pe ansamblu cu 0,50%, in linie cu evolutia ascendenta a burselor europene, spune standard.ro.

Cursul de schimb euro-leu a oscilat intr-un interval foarte restrans pe parcursul sedintei valutara, la finalul zilei euro fiind cotat in apropiere de 4,2150 lei. In prima parte a zilei, leul s-a apreciat cu 0,07%, de la 4,2175 la 4,2145 lei/euro, iar dupa ora 12:00 a revenit usor spre cotatiile din deschidere. La 16:30, bancile cumparau un euro cu 4,2120 lei si il vindeau cu 4,2190 lei, relatează wall-street.ro.

Alte titluri importante din economie

Colac de salvare pentru Oltchim (evz.ro)

Preşedintele Cehiei se opune introducerii programului Rabla motivând că discriminează alte ramuri industriale (hotnews.ro)

„Capitalismul: O poveste de dragoste”, cel mai nou film al lui Michael Moore (antena2.ro)

Comisia Europeană verifică dacă programul Prima Casă respectă regulile UE privind concurenţa (realitatea.net)

Nu rata mâine, la ora 8:00, pe capital.ro, primul BULETIN DE ŞTIRI al zilei.