Rezultatele demonstrează că românii au foarte puține informații referitoare la asigurarea de sănătate obligatorie și beneficiile acesteia. Atunci când au fost întrebați dacă știu cât plătesc lunar pentru acest serviciu, 38% au răspuns negativ, în timp ce 62% dintre respondenți au știut valoarea exactă.
În ceea ce privește drepturile contribuabililor, situația nu este la fel de clară: doar 18% își cunosc exact beneficiile, în timp ce 82% știu foarte puțin, sau chiar deloc, despre avantajele pe care le oferă asigurarea obligatorie de sănătate.
“Cred că aceste cifre sunt alarmante, deoarece românii ar trebui să știe exact ce primesc pentru sumele pe care le plătesc lunar. Această situație este determinată pe de o parte de lipsa de interes a populației și pe de altă parte de lipsa de informație”, spune Zahal Levy, Președinte MediHelp International.
Studiul a fost realizat online, la începutul anului 2013, pe un eșantion de 3268 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani, care trăiesc în mediul urban.