Ultima investiție serioasă făcută de cei de la Goldman Sachs a fost în saci cu nisip și generatoare electrice. Pe măsură ce superfurtuna Sandy se apropia de New York, angajații și-au înconjurat sediul cu saci. Câteva ore mai târziu, în mijlocul furiei naturii, a fost probabil singura clădire luminată și neinundată din centrul Manhattanului.
O stradă mai încolo, sediul gigantului telecom Verizon era înecat de apa sărată a oceanului, care a afectat cablurile de telefonie și internet ce alimentau milioane de gospodării. Compania a reușit să redirecționeze o bună parte din trafic pe alte rețele, însă daunele au fost considerabile.  
Și ConEdison, compania de electricitate care deservește New Yorkul și districtul Westchester, a lăsat 960.000 de case fără curent electric, din cauza inundării echipamentului subteran și a căderii liniilor de tensiune. Și asta, pentru că aparatura sa era concepută să reziste unei creșteri a nivelului oceanului cu 3,8 metri peste medie, iar Sandy a produs una de 4,3 metri. La nouă zile de la furtună, 79.000 de clienți ai ConEd aveau în continuare locuințele cufundate în întuneric.
Sandy este ultimul dintr-o serie de evenimente catastrofale care au pus la încercare capacitatea marilor corporații de a face față dezastrelor, naturale sau nu. În ultimii ani, tot mai multe companii au început să dea importanță „continuității businessului“. La începutul secolului, amenințarea Y2K a pus riscurile de IT în fruntea listei de probleme. Iar atacurile de la 11 septembrie au arătat companiilor că niciodată nu trebuie să-și țină toate computerele și dosarele în același loc.  Tsunamiul din Japonia a reamintit că, în epoca lanțurilor globale de aprovizionare și a externalizării proceselor, producția este supusă unor riscuri specifice. Corporațiile auto americane și-au dat seama că nu mai aveau acces la piese de bază fabricate în Japonia. Inundațiile din Thailanda, din același an, au luat prin surprindere piața hard-diskurilor, care a descoperit pentru prima dată că o mare parte din producția internațională provenea dintr-o regiune micuță de lângă Bangkok. Potrivit unui sondaj publicat pe  7 noiembrie de firma de logistică DHL, 23% din marile companii nu și-au inclus întregul lanț de aprovizionare în planul de continuitate a business-ului.
Este unul dintre motivele pentru care chiar și companiile care erau convinse că au făcut tot ce le stătea în putere pentru a se proteja cad victimă dezastrelor majore. Câteva spitale din New York, care își scoseseră generatoarele la suprafață în timpul lui Sandy, au rămas totuși fără curent pentru că, din greșeală, nu au pus combustibilul și pompele într-un loc neinundabil.

Planuri făcute cu cap
Sandy a demonstrat că, în cazul marilor dezastre, companiile depind de reacția guvernului. În același timp, eforturile statului pot depinde de disponibilitatea mediului privat de a da o mână de ajutor. În timpul uraganului Katrina, s-a văzut cum dotările logistice ale unei corporații private, cum este Walmart, pot asigura mult mai bine aprovizionarea victimelor decât Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență. De asemenea, tot două companii private au asigurat funcționarea liniilor de telecomunicație, cei doi mari concurenți de pe piața americană, AT&T și T-Mobile, unindu-și forțele după ce furtuna a distrus stâlpii de wireless.
Goldman Sachs este de ani buni lider în pregătirea antidezastre, pentru că a înțeles la timp că o situație de urgență în care compania nu ar mai funcționa ar putea duce exact la genul de evenimente care pot modifica radical valoarea activelor sale, explică Dutch Leonard, expert în managementul riscurilor la Harvard Business School. Și totuși, majoritatea companiilor investesc prea puțin în prevenirea dezastrelor, considerând că nu rentează, mai ales pe termen scurt.
Iar un șef care se așteaptă să lucreze trei-patru ani în vârful unei anumite companii se va gândi că șansele ca în acest interval scurt să se producă vreun eveniment distructiv major sunt foarte mici, iar pregătirile ar fi oricum prea scumpe, „așa că de ce să nu economisească banii și să spere că, atunci când va apărea un dezastru, va ocupa deja fotoliul de executiv al altei companii?“.