Mânia declanșată de pre­supusa manipulare a LIBOR (London Interbank Offered Rate,  rata dobânzii practicate în tranzacţiile dintre băncile de pe piața londoneză) și a semenului său european, EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate, rata dobânzii la care bancile europene se împrumută între ele în euro) este departe de a se stinge. În Marea Britanie, vicepreședintele Băncii Angliei și președintele Barclays au fost aspru trași la răspundere de o comisie parlamentară. În SUA, se pare că Rezerva Federală din New York ar fi știut de această ilegalitate încă din 2007; Comisia bancară a Senatului se pregătește acum de anchetarea cazului.
Și totuși, în tot acest timp mecanismele de bază ale LIBOR își văd de treabă în continuare. În fiecare dimineață, la 11 fix, angajați ai celor mai mari bănci din lume trimit din birourile lor londoneze estimările privind costurile de împrumut în diverse monede și pe diverse termene. Câteva minute mai târziu, cifrele apar pe zecile de mii de computere ale traderilor din întreaga lume și se răsfrâng, apoi, asupra condițiilor de creditare, a prețului derivativelor și a altor instrumente financiare.
Să fim optimiști și să presupunem că tentativele de manipulare a LIBOR aparțin deja trecutului. Chiar și așa, în toată această poveste există o problemă spinoasă: aceste cifre sunt fanteziste, chiar dacă băncile care le emit au, cu adevărat, cele mai bune intenții. Și asta pentru că piața interbancară nesecurizată, unde băncile ar trebui să se împrumute unele pe celelalte, este înghețată bocnă. Cel puțin în zona euro, a devenit o excepție ca o bancă să mai crediteze altă bancă. Instituții financiare care dețin lichidități preferă să-și depună banii la Banca Centrală Europeană (BCE), care ulterior împrumută băncile care au nevoie. Până acum, în vistieriile BCE s-au strâns peste 800 de miliarde de euro, pentru care băncile nu primesc nicio dobândă. Așadar, LIBOR și EURIBOR măsoară, de fapt, o activitate cvasiinexistentă.

LIBOR, EURIBOR, cui îi pasă?
Chiar și în condițiile unei func­ționări normale a piețelor, unele dintre băncile care listează estimări nu ar reuși să se împrumute deloc, cu atât mai puțin la dobânda pe care o estimaseră. Această chichiță este evidentă în cazul EURIBOR, în care băncile au publicat rate ale dobânzii mult mai mici decât cele pe care le-ar achita în cadrul tranzacțiilor reale. Cele mai mari bănci din Italia și Spania estimează, în general, un cost anual de creditare în euro de circa 1,1%, mult sub rata de 4%-5% la care se împrumută guvernele lor pe același interval de timp.
Iar asta nu este, așa cum am cataloga-o la prima vedere, o încercare de înșelăciune. Față de procedeul aplicat în cazul LIBOR, când vine vorba de EURIBOR, băncile nu trebuie să ofere estimări ale costurilor la care cred ele că se vor împrumuta, ci ale ratei la care ar trebui să se împrumute două bănci de primă clasă. Doar că, în ultima vreme, „de primă clasă“ înseamnă „germană“, ceea ce a dus la creșterea progresivă a diferenței dintre evaluările băncilor și cele reale.
„Pentru piața bancară italiană, valoarea EURIBOR este complet irelevantă“, spune Giovanni Sabatini, directorul Asociației Bancare Italiene. „Avem un EURIBOR de sub 1%, dar în practică noi plătim cu 350-400 de puncte de bază peste acest indice.“
Tentativele de a îmbunătăți calculul LIBOR presupun noi riscuri. Variante există, cum ar fi includerea în acest calcul a unui număr mai mare de bănci și obligarea acestora la declararea tranzacțiilor reale. Luate separat, fiecare dintre aceste propuneri pare perfect justificată. Luate în comun, dau naștere la două mari probleme.
În primul rând, pentru a minimiza riscul de a fi pedepsite sau chemate în instanță, băncile pot, pur și simplu, să refuze să-și facă publice estimările. Paul Tucker, oficialul Băncii Angliei chemat în fața Parlamentului zilele trecute, a afirmat, între altele, că procesele intentate împotriva insti­tuțiilor bancare pot fi atât de ample, încât să dăuneze stabilității financiare a piețelor.
În al doilea rând, modificarea metodelor de calcul al LIBOR ar putea duce la emiterea unor cifre foarte diferite. Includerea mai multor bănci în această ecuație presupune luarea în considerare a unor bănci mult mai mici și mai riscante decât cele implicate în momentul de față, ceea ce ar duce la creșterea ratelor LIBOR.
Cum indicele are un rol important în stabilirea cotației a zeci de mii instrumente financiare derivate, cei care ar ieși pe minus s-ar opune, fără doar și poate, noilor metode de calcul.