”Este o chestiune de principiu, dacă avem un tronson (n.r. – Sibiu – Piteşti) agreat pe Cordiorul IV, nu este deloc o idee bună să începi să schimbi traseul. Asta ar afecta perspectiva financiară 2014 – 2020, care stabileşte priorităţile din punct de vedere al proiectelor ce urmează să fie finanţate. Totodată, noi am făcut demersurile astfel încât aceste tronson să intre în perspectiva financiară începând din 2014 deci s-ar pierde foarte mult timp dacă s-ar schimba traseul”, a spus Nazare, citat de Agerpres. Consiliul European a stabilit noile trasee pe reţeaua trans europeană de transport (TEN-T), iar o modificare a acestora ar fi foarte greu de realizat.
Pe de altă parte, primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a afirmat, vineri, că informaţia privind scoaterea tronsonului de autostradă Piteşti – Sibiu din proiectul privind realizarea Coridorului IV Paneuropean este falsă. Acesta a arătat că a avut o discuţie pe această temă cu premierul Victor Ponta, care a dezminţit zvonurile apărute în presă.
”Am văzut că a scris presa că Piteştiul a fost scos de pe lista lucrărilor de pe Coridorul IV, e vorba de tonsonul de autostradă Piteşti – Sibiu. (…) Nimic mai fals. Am vorbit cu domnul Ponta şi mi-a spus clar că nu este scos, dar că această informaţie a fost lansată de preşedinta CNADNR, după ce a fost demisă. Deci este o alarmă falsă”, a declarat Tudor Pendiuc, citat de Agerpres.
Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Daniela Drăghia, a demisionat joi din funcţie pe motiv că actuala conducere a ministerului ar dori să schimbe traseul Coridorului IV paneuropean şi să excludă tronsonul Sibiu – Piteşti. Noul traseu ar urma să includă tronsonul Sibiu – Făgăraş – Braşov, care va face legătura cu autostrada A 3, Braşov – Bucureşti.