Ca să treci râul Evros, principala poartă de intrare în Europa a imigranților ilegali din Asia, ai nevoie de doar câteva minute. Câteva minute înspăimântătoare. Contrabandiștii turci sunt, în general, înarmați. Apoi râul e, cel puțin iarna, extrem de rece și brăzdat de curenți puternici. După ce achită câte 300 de euro fiecare, oamenii sunt îngrămădiți în bărci de cauciuc; unii sunt cuprinși de atacuri de panică, în primul rând pentru că nu știu să înoate.
Așa că poposirea în Grecia e o reală ușurare. Mulți dintre ei sunt arestați preventiv sau se predau singuri poliției, și de obicei primesc acte de ședere timp de 30 de zile pe teritoriul grec. Cei care intră în țară în apropiere de Alexandrou­polis se duc de obicei în gară. Aici,  la Café Paris, vor da de câțiva marocani care le aranjează transportul: „biletul“ pentru drumul Grecia – Franța într-un compartiment ascuns dintr-un tir costă 4.000 de euro. Cu avionul e „mult prea complicat“. În plus, o rută tot mai populară o ia prin Balcanii de Vest, iar un drum de la Alexandroupolis până la intrarea în Austria în compania unor contrabandiști greci, albanezi, sârbi și marocani e cam 2.800 de euro.
Cei mai mulți imigranți care au intrat ilegal în Grecia au trecut Evrosul. În 2009, poliția din această regiune a înregistrat 8.800 de imigranți; în 2010 – 47.000, iar în 2011, 55.000. Numai în luna ianuarie a acestui an au fost monitorizați 2.800 de imigranți. Majoritatea vin din Pakistan, urmați de Afganistan, Bangladesh, Algeria și Congo.
Imigranții ilegali sunt ca apa, crede cercetătoarea Despia Syrri: dacă blochezi un canal de scurgere, imediat va apărea un altul. Până acum, cei care nu voiau să se stabilească în Grecia își găseau ceva temporar de lucru până mergeau mai departe. Unii dintre ei făceau rost de pașapoarte false cu vize pentru Zona Schengen. Mulți renunțau la tiruri și luau vaporul până în Italia. Or, toate aceste variante sunt mult mai greu de pus în practică acum, așa că preferă să plece cu miile spre nordul continentului, prin Macedonia, Serbia, apoi Ungaria. Doar câțiva optează pentru cealaltă variantă, prin Albania, Kosovo, Muntenegru și Croația.
E foarte greu să oprești acest flux uman. Polițiști de toate națiile din cadrul Frontex, agenția UE de pază a frontierelor, stau cu ochii peste graniță, în Turcia, și-și ajută colegii greci să identifice convoaiele de imigranți. Apoi, poliția greacă o informează pe cea turcă. Doar că aici nu poliția se ocupă de această problematică, ci armata, care ajunge adesea cu întârziere. Așa că dacă la Ankara nu se decide schimbarea acestei politici, fluxul va continua nestingherit. 
Granița se întinde pe 206 km de râu, cu excepția unei bucăți de 12,5 km de pământ. Cam 26.000 de persoane au trecut-o în 2010, cifră care anul trecut s-a prăbușit până la doar 900. La începutul acestei luni, grecii au inițiat construcția unui gard care să oprească accesul oamenilor. Scăderea puternică de anul trecut se datorează, în opinia lui Giorgios Salamangas, șeful poliției locale, eforturilor Frontex, dar și noii strategii a trupelor turcești, care „nu se mai prefac că nu au văzut pe nimeni.“
Murat Celikkan, activist al drepturilor omului din Istanbul, implicat de-a lungul anilor în gestionarea refugiaților, spune că Turcia este efectiv sufocată de imigranții din Afganistan, Pakistan, Iran și Siria și caută metode de a scăpa de acest fenomen. Intervine aici însă un calcul diplomatic: după deteriorarea relațiilor dintre Uniune și Turcia, guvernul de la Ankara și-a dat seama că migrația ar putea fi folosită ca un argument cu greutate în negocierile cu Bruxelles-ul: în final, dacă UE nu-și schimbă atitudinea, de ce ar fi Turcia obligată să găzduiască cohorte de imigranți de care n-are nicio nevoie?
Anosh, un tânăr afgan deznădăjduit, locuiește temporar într-un centru pentru refugiați din stațiunea sârbă Banja Koviljaca, de la granița cu Bosnia. În 2008, 51 de oameni aplicau pentru obținerea de azil în Serbia. Anul trecut, numărul lor ajunsese la 3.134, dar cu siguranță cifra reală a celor care intră ilegal în Serbia e de câteva ori mai mare. Anosh a trecut Evrosul anul trecut, și-a cumpărat din Atena un pașaport românesc fals cu 400 de euro, s-a îmbarcat pe un vapor sub pavilion italienesc și, în scurt timp, a fost prins de carabinieri, care și-au chemat translatorul român pentru a-l pune pe Anosh în încurcătură. A fost trimis înapoi în Grecia, iar aici a dat 500 de euro unui ghid care i-a promis, lui și unui grup de afgani, că-i va băga în Macedonia. Ajunși acolo, au stat ascunși două zile, după care au mai dat 200 de euro pentru a trece în Serbia.
Rados Djurovic, directorului centrului pentru refugiați în care Anosh e cazat acum, spune că foarte puțini dintre solicitanții de azil chiar vor să se stabilească în Serbia. În realitate, majoritatea „se autointernează“ aici pentru a avea câteva zile un acoperiș deasupra capului, timp în care să vadă încotro s-o ia în perioada următoare, dar şi pentru a primi asistenţă medicală. Nu în ultimul rând, odată poposiți în centru, primesc acte de identitate cu ajutorul cărora pot primi bani de-acasă ca să-și poată finanța în continuare călătoria.   
Din Bangladesh până-n Subotica, la granița dintre Serbia și Ungaria, unde grupuri de cetățeni afgani se adăpostesc în colibe improvizate pe pământul înghețat, guvernele din toată lumea joacă leapșa cu acești imigranți, aruncându-i de la unul la altul. Sunt voci care spun că, dacă sunt prinși în Macedonia sau Serbia, imigranții sunt sfătuiți de polițiști să se ducă mai departe, spre Elveția, Ungaria sau „vreo țară musulmană“. Și da, cei mai mulți dintre acești transfugi vor să ajungă în Ungaria. De aici pot apoi trece fără mare greutate în Austria, de unde, datorită sistemului Schengen, pot înainta nestingheriți de controale până la Calais. În cuvintele domnului Djurovic, „dacă ai bani, poți ajunge oriunde în lume“.