Bag mâna-n foc că Emil Cioran nu s-a gândit vreodată că titlul uneia dintre cărțile sale va ajunge pe frontispiciul unui restaurant. Și nici nu știu ce l-a determinat pe Mircea Dinescu să aleagă un astfel de nume sau dacă asocierea cu Cioran a fost neapărat căutată.
Am încercat să deslușesc acest mister în primele minute petrecute acolo, dar inspirat de imaginea lui Dinescu printre cratițe și oaspeți, însoțit mereu de un pahar de vin, jovial și plin de spirit cum îl știm cu toții, ­mi-am amintit de un fragment din cartea lui Cioran, pe care tocmai ce-am ­pomenit-o: „Iubesc poeții, fiindcă nu ajung și nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie!“ Atunci m-am gândit că poate nici această idee a lui Dinescu nu merită iscodită prea mult.
Dincolo de enigma stârnită de numele ales, restaurantul „Lacrimi și sfinți“ a fost o revelație pentru mine. Inițial, am văzut câteva imagini de la petrecerea de lansare de la Realitatea, din ajunul Anului Nou și, furat de hărmălaia de acolo, m-am gândit că noul restaurant va fi cât se poate de tradițional, asemeni multor altora din București, bineînțeles condimentat cu nota inerentă de pitoresc pe care o aștepți, în general, de la toate aparițiile publice ale lui Mircea Dinescu.
Îmi imaginam un decor rustic, ștergare și ulcele pe pereți și pe mese, blănuri și animale împăiate și nelipsitul taraf pregătit oricând să încingă o cumetrie spontană lângă masa ta. Localul lui Dinescu nu e deloc așa.  Încă de la intrare te întâmpină o atmosferă de curățenie și de seninătate.  Pereți proaspăt văruiți, cu urme autentice de bidinea, lemnărie curată, simplă sau lăcuită discret, vase de cupru, broderii de mână, ceramică de Harghita și de Sighișoara.
Ai o senzație de casă părintească de la țară, așa cum astăzi aproape că numai la Muzeul Satului mai poți trăi. O senzație care mi-a amintit de momentul în care am ținut pentru prima dată în mână, când eram copil, o ie de borangic de la bunica, frumos și simplu cusută și mirosind a curat. Ștergarele de pe pereți nu lipsesc nici ele, dar sunt făcute din piese de lego, iar combinația asta dintre vechi și nou este excelent cumpănită. Elementele de mobilier, ușile și ferestrele de la bucătărie sunt absolut autentice, multe dintre ele recuperate, probabil, din case țărănești.
Înțeleg că aranjamentul întregului decor îi aparține arhitectului care a gândit și alte spații din Centrul Vechi, precum La Bonne Bouche și Atelierul Mecanic. Atmosfera pe care am găsit-o acolo în cele două ocazii în care am vizitat restaurantul este relaxată, boemă, cu fețe zâmbitoare și calde. Pe Dinescu l-am găsit o dată trebăluind prin bucătărie, iar după un timp a ieșit să ia pulsul mesenilor. Se laudă cu bucatele sale și e mândru de meniul pe care l-a pus la punct în stilul său inconfundabil.
Mâncăruri românești tradiționale care au toate câte un chichirez, cu nume atinse de inspirația poetului. Dinescu se laudă că multe dintre ingrediente sunt din ograda proprie, de la Cetate sau sunt cumpărate de la țăranii din piața de la Calafat. În orice caz, mai tot ce-am gustat a fost bun și fără prea mare legătură cu ce mănânci în restaurantele românești obișnuite.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

La început am încercat o „salată re­vo­luționară“ (16 lei) cu sfeclă, ceapă și semințe de dovleac. Foarte interesantă, dar mai ales gustoasă. Alături am avut un „platou de transhumanță“ (25 de lei) cu brânză de burduf, urdă și telemea de oaie, roșii și ceapă roșie și niște chifteluțe extrem de aromate (28 de lei) servite cu muștarul casei. Am gustat și supa de roșii „de Maglavit“ (16 lei) făcută cu chimen. Foarte bună și ea.
La felul doi am în­cercat celebrele sarmale „nu-mă-uita“ din carne de gâscă și gătite cu vin (45 lei), servite cu mămăligă, care mi s-au părut excelente, și am gustat și din „rața mută“ (25 de lei) făcută cu varză călită, din nou, de nota 10. La desert vă recomand cornulețele cu nucă sau cu vișine (8 lei) sau „plăcinta sinceră“ cu mere, gutui și stafide (17 lei).
Lista de vinuri este dedicată exclusiv „producțiilor“ lui Dinescu. Vă recomand Feteasca Albă (35 de lei) sau Pantera Neagră la carafă (35 de lei/ 1 litru). Există și o Panteră Roz, dar mie mi s-a părut prea dulce. După desert puteți încerca și un pahar de vin pelin (7 lei), care este mai dulce și mai gustos decât celelalte pelinuri pe care le-am gustat eu.

Legendă
Mâncare: 4 puncte din 5
Serviciu: 3 puncte din 5
Atmosferă: 5 puncte din 5

Adresa: Str. Sepcari 16
0735 300 102
Email: rezervari@lacrimisisfinti.com