Potrivit volumului "Steaua Română Câmpina 1895-1995. Istoria unei rafinării centenare", actul de "naştere" al Societăţii anonime "Steaua Română" poartă data de 4 septembrie 1895, Bucureşti. 

"Societatea s-a sprijinit la început pe firma germană Offenheim şi Singer şi pe banii Băncii Ungare pentru Comerţ şi Industrie din Budapesta care a preluat partea comercială şi industrială a fostei Societăţi petrolifere "Societatea Română pentru Industria şi Comerţiul Petrolului". Banca Maghiară intră în lichidare în anul 1902. În această situaţie, "Societatea Steaua Română" apelează şi obţine sprijin din partea "Deutsche Bank" din Berlin", se arată în volumul citat. 

Potrivit acestuia, la 12 noiembrie 1897, principalul acţionar devine "Societatea Roumanien Oil Trust" din Londra. Patrimoniul societăţii Steaua Română se compunea din rafinării, schele, sonde, instalaţii de export la Constanţa şi Giurgiu, o flotilă de tancuri petrolifere pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, staţie de conducte de apă pe râul Doftana, conducte, notează autorii. 

"Societatea "Steaua Română" "ajunge" la Câmpina preluând în anul 1897 întreaga avere a lui Constantin Hernea- industriaş şi petrolist venit din Transilvania. (…) În februarie 1897, Societatea "Steaua Română" solicită Primăriei Câmpina eliberarea autorizaţiei de "construcţiune a unei fabrici de distilaţiune de petrol (…)". Prin decizia Primăriei Câmpina numărul 49 din 29 iulie 1897 s-a aprobat punerea în funcţiune a fabricii de petrol din Câmpina a societăţii "Steaua Română", fabrică a cărei construcţie se terminase", se mai spune în volumul menţionat. 

Conform datelor de pe site-ul http://www.steauaromana.ro/, rafinăria de la Câmpina a fost, în ultimul secol, un obiectiv reprezentantiv al oraşului, la darea ei în folosinţă fiind considerată drept cea mai modernă şi mai mare dintre rafinăriile din Europa. 

"În anul 1897, după ce rafinăria a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, devine o modernă rafinărie, pe o suprafaţă de 13,5 hectare. La darea ei în folosinţă, era considerată cea mai modernă şi cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. (…) Construirea rafinăriei, precum şi rezultatele obţinute în numai câţiva ani au declanşat o adevărată revoluţie industrială şi socială pentru oraşul Câmpina şi împrejurimi. În numai câţiva ani, au fost construite mai multe străzi noi, pavate, s-a introdus apa curentă la robinet şi iluminatul electric", arată sursa citată. 

În timpul Primului Război Mondial, rafinăria din Câmpina a suferit pagube majore, însă după război a fost refăcută, perioada interbelică fiind considerată perioada de glorie a rafinăriei "Steaua Română". 

"Perioada interbelică este considerată perioada de glorie a rafinăriei "Steaua Română", când au fost modernizate instalaţiile, au fost cumpărate utilaje noi, ajungându-se la prelucrarea unei cantităţi record de 1,4 milioane tone de ţiţei/an", se arată pe siste-ul rafinăriei. 

Ulterior, în 1943, au urmat noi bombardamente, care au distrus instalaţiile şi sondele, lăsând în urma lor un dezastru. Un an mai târziu, alte patru bombardamente au vizat rafinăria din Câmpina, aducând-o în stare de neoperativitate. 

"Conducerea Societăţii "Steaua Română" aprecia anul 1944 ca fiind cel mai greu din cei aproape 50 de ani de existenţă. Greutăţile au fost cauzate de războiul aerian şi de luptele duse în zona Câmpina. S-au produs mari stricăciuni instalaţiilor din rafinării, schele şi staţiuni de rezervorare. (…) Cifrele (…) evidenţiază că anul 1944 a fost un an greu din cauza războiului. Forajul a fost redus cu 66,2%, repetatele bombardări asupra rafinăriei din Câmpina au făcut ca producţia zilnică de ţiţei să scadă de la 130 de vagoane la 360 de vagoane şi chiar mai puţin. (…) Activitatea productivă a rafinăriei Câmpina a fost redusă în 1944. Rafinăria a fost repusă în funcţiune după distrugerile provocate de bombardamentele de la 1 august 1943 abia la 28 decembrie. La 5 şi 6 mai 1944 prima distilaţie a fost din nou grav bombardată, iar la 10 şi 18 august 1944 rafinăria a fost în întregime scoasă din funcţiune. (…) Cu mari greutăţi şi "efort titanic", rafinăria a fost pusă parţial în funcţiune la 7 decembrie 1944. (…) Bilanţul final al anului 1944 s-a încheiat cu pierderi de 168.418.830 lei", se arată în volumul "Steaua Română Câmpina 1895-1995. Istoria unei rafinării centenare". 

După naţionalizare, rafinăria a trecut în subordinea Societăţii "Petrolifere Muntenia" şi apoi la "Sovrom-Trustul Prelucrare", mai precizează sursa citată. Potrivit acesteia, rafinăria a regresat în perioada de până la revoluţia din 1989, iar după revoluţie a început traversarea perioadei de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă. 

"După trecerea perioadei de incertitudine, s-a trecut la reorganizarea noilor structuri în întreprindere. (…) Anul 1992 a constituit începerea punerii în aplicare a acestui plan ambiţios axat pe trei direcţii: valorificarea superioară a tonei de ţiţei, reducerea consumurilor energetice şi a cheltuielilor de prelucrare, reducerea impactului cu mediul. (…) În anul 1994 a început procesul de privatizare a societăţii (…), finalizarea fiind în primul semestru al anului 1995", se mai precizează în acest volum. 

Privatizarea a fost, pentru angajaţii rafinăriei, ca o gură de aer, ei sperând că noii acţionari vor face investiţiile necesare. 

"Privatizarea a fost, la acea vreme, o soluţie. (…) La vremea respectivă , speranţa salariaţilor era că noii administratori vor veni cu capital şi vor dezvolta rafinăria care necesita investiţii. Când te pui într-o competiţie reală de piaţă, trebuie să ţii pasul şi atunci e nevoie de investiţii. Noii administratori nu au venit cu capital, rafinăria a produs o lungă perioadă profit şi de acolo s-au făcut investiţii total greşite, foarte multe investiţii total greşite care nu au funcţionat", a explicat Sandu Gheorghe, liderul sindicatului Rafinorul. 

Încet, încet, rafinăria, singura din România care producea parafină, a intrat în criză, primul blocaj major fiind înregistrat în 2003, iar al doilea- în 2008. 

"Intrând într-o competiţie de piaţă, eram captivi din punctul de vedere al materiei prime. Rafinăria fiind în Prahova, ca să vii cu materie primă din import, erau costurile foarte mari, în special cele de transport, deci eram necompetitivi în comparaţie cu alte rafinării. (…) Petrom, care era societate naţională de stat atunci, ne asigura această materie primă. (…) Primul blocaj mai mare a fost în 2003, când s-a sistat aprovizionarea cu ţiţei pe motiv că nu puteam plăti la termen. (…) În 2003, am reuşit să reluăm activitatea, s-au încheiat noi acorduri de livrare materie primă, şi am mai funcţionat o perioadă fără să realizăm profituri însemnate. A intervenit în 2008 o a două criză. A intervenit şi statul român în sens negativ", a mai spus liderul sindical. 

Acesta a explicat că statul român trebuia să returneze TVA în valoare de aproape 12 milioane de euro rafinăriei, iar în contextul în care acest lucru nu s-a întâmplat, unitatea a intrat în colaps, activitatea de prelucrare a ţiţeiului fiind oprită. În acest context, sindicaliştii au protestat timp de trei zile la Bucureşti, iar în urma altor demersuri, rafinăria a primit banii în 2009. 

"În 2009, am primit TVA-ul, dar banii s-au dus la BCR pe promisiunea că BCR ne va credita în continuare, lucru care nu s-a întâmplat. Nu am mai putut relua aprovizionarea cu ţiţei", a spus Sandu Gheorghe, adăugând că statul nu a plătit daune pentru situaţia creată din cauza neplăţii la timp a TVA-ului. 

În 2013, societatea a intrat în insolvenţă, iar ulterior activele au fost scoase la vânzare. 

"Toate instalaţiile care funcţionau- acum mai funcţionează cam cât e o unghie într-un organism uman, adică într-un spaţiu de producţie s-au amenajat nişte instalaţii de pompare şi prelucrăm ulei uzat şi, prin nişte procese tehnologice, producem combustibil pentru centrale termice. Imediat după Revoluţie, de la 900 şi ceva de salariaţi am ajuns la 1.200, apoi pe cale naturală am ajuns la aproximativ o mie la data privatizării. Acum, sunt sub 60 de angajaţi. (…) Suntem pe finalul perioadei de supraveghere judiciară şi într-o perioadă relativ scurtă trebuie instanţa de judecată- Tribunalul Bucureşti -să decidă dacă "Steaua Română" e capabilă, printr-un plan de reorganizare, să reia producţia, ceea ce din punctul meu de vedere este imposibil, sau să treacă în procedură de faliment, ceea ce se va întâmpla", a mai spus liderul sindical. 

Potrivit acestuia, societatea are datorii de aproximativ 30 de milioane de euro la creditori, iar Casa de insolvenţă Transilvania a scos la vânzare activele, însă până acum s-a vândut doar o locomotivă veche scoasă din uz. 

Întrebat dacă mai sunt şanse pentru ca rafinăria să îşi reia activitatea, Sandu Gheorghe a negat, explicând că poziţionarea acesteia în mijlocul oraşului face imposibilă obţinerea autorizaţiei de mediu, un alt factor fiind lipsa forţei de muncă perfecţionate în procesele de rafinare. 

Liderul de sindicat a subliniat că, prin închiderea acestei rafinării, efortul bugetar pentru ţară s-a mărit, în contextul în care nu se mai fabrică parafină, iar aceasta trebuie importată, fiind totodată afectate şi relaţiile economice pe orizontală, respectiv beneficiarii produselor care se fabricau la Câmpina. 

Sandu Gheorghe spune că, cel mai probabil, soarta societăţii "Steaua Română" va fi decisă de instanţă la începutul anului viitor. 

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: