Modul de funcţionare al sistemului medical american operaţiunile BNR de pe piaţa monetară şi disponibilizările de la Cotidianul sunt câteva dintre subiectele economice de astăzi din blogosferă.

Accesul la asigurările de sănătate este garantat prin lege oricărui cetăţean, locuitor sau trecător prin America, însă în anumite condiţii acoperite în legislaţie federală şi de stat, scrie Cristian Orgonaş.

Credem că ar fi foarte bine dacă banca centrală ar publica un calendar ferm al operaţiunilor de piaţa monetară fiindcă ar ajuta băncile la controlul lichidităţii şi ar inlătura mişcările ample ale ratelor de dobândă, notează Dan Popa.

Nu ai cum să negi că opiniile nu ar trebui să lipsească dintr-o formă de media, oricare ar fi ea. Orice cititor are nevoie să se mai intersecteze şi cu altfel de texte, nu doar cu ştiri seci. Dar, în momentul de faţă, se exagerează cu atîţia comentatori, este de părere Alex Mihăileanu.

Alte titluri din blogosferă

Managementul prost strica Marketingul bun (bvbusinessconsulting.ro)

Asta politica monetara! “Francule, iti ordonam, apreciaza-te!”  (hymerion.wordpress.com)

Publimedia renunţă la distribuţia prin Rodipet (paginademedia.ro)

Vacanţe deştepte: acum şi în România (adevarul.ro/blogs/ovidiu_nahoi)

Nu rata astăzi, la ora 16:00, pe capital.ro, următorul BULETIN DE ŞTIRI.

Te-ar putea interesa și: