În primul semestru al acestui an au fost închise 93.542 de societăţi comerciale. Numărul reprezintă mai mult decât dublul celor închise în perioada similară a anului trecut – 40.612 de companii. 10.004 companii înfiinţate în 2008 au fost deja dizolvate sau au activitatea suspendată!

Marea majoritate, mai exact 71.400 de firme, nu au avut activitate sau nu şi-au declarat activitatea. Alte 10.549 de firme au avut un volum de activitate nesemnificativ.

ANAF dă vina pe neglijenţa managerilor

„Numărul mare de societăţi comerciale care au solicitat înscrierea inactivităţii temporare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau au intrat în starea de dizolvare, poate fi motivat de faptul că anterior introducerii impozitului minim, majoritatea reprezentanţilor legali ai firmelor în cauză au neglijat gestionarea sau lichidarea acestora, deşi firmele erau fără activitate economică sau în pierdere”, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

Cel mai nefericit destin l-au avut 10.004 de companii, care au fost înfiinţate anul trecut.

Anul este unul prost nu numai din perspectiva firmelor închise. În primele 6 luni din 2009 s-au înfiinţat doar 32.276 de companii, în timp ce în perioada similară a anului trecut au fost create 55.462 de firme noi.

Băncile pierd comisioanele de întreţinere a conturilor

Efectele închiderilor de companii sunt negative şi pentru băncile unde acestea îşi aveau conturile. Chiar dacă aveau o activitate neglijabilă sau deloc, orice companie trebuia să achite comisioanele bancare de întreţinere a conturilor. În plus, mai ales companiile din această categorie aveau contract de colaborare cu un contabil. Indiferent dacă produceau profit sau acţionarul venea cu bani de acasă, era un minim rulaj de bani către bancă şi către contabil.