Restricţiile de control ale capitalului impuse în Grecia şi lacătul pus pe uşile băncilor săptămâni de-a rândul a creat condiţii de intrare în piaţă nesperate de cei care promovează protocolul monedei virtuale bitcoin. Nu mai puţin de 1.000 de bancomate care să schimbe bitcoin în euro urmează să fie aduse în Grecia, anunţă The CoinTelegraph, citat de Zero Hedge. "Creăm un ecosistem al monedei bitcoin pentru piaţa grecească", a explicat fondatorul BTCGrecia Thanos Marinos. Soluţiile de transfer bitcoin ar urma să fie introduse şi pentru industria turismului în ansamblul ei, a mai declarat acesta. În opinia sa, atât persoanele individuale, cât şi firmele au început să realizeze care sunt avantajele monedei bitcoin prin natura ei de a funcţiona într-un sistem descentralizat. "Adoptarea bitcoin se întâmplă şi la o viteză foarte rapidă. Bitcoin în Grecia nu este numai o modă sau o soluţie pentru problemele de zi cu zi ale oamenilor şi afacerilor sub măsurile de control ale capitalului; de asemenea, un alt factor-cheie este acela că încrederea în sistemul bancar tradiţional s-a dus demult, iar oamenii sunt deschişi faţă de bitcoin", a mai spus Marinos.