Afacerile universităţilor private, sfaturile lui Dinu Patriciu către stat şi românii care renunţă la mâncare înaintea telefonului mobil sunt principalele subiecte ale dimineţii în .ro.

În condiţiile în care universitatea şcolarizează în prezent o treime din studenţii care învaţă într-o instituţie de învăţământ superior din ţară, veniturile încasate de „Spiru Haret” din taxe de şcolarizare în acest an ar putea ajunge la 100 milioane de euro, scrie zf.ro.

Magnatul consideră că o soluţie ar fi vânzarea tuturor asseturilor (activelor) neproductive ale statului, respectiv sedii, clădiri, în sistemul sale and lease back, notează standard.ro.

Româ­nii ar putea face economii mai restrictive mai degrabă când vine vorba de hrană decat în cazul telefoanelor mobile, arată financiarul.com.

Alte titluri importante din economie

Guvernul pierde la cazinou banii de solidaritate (romanialibera.ro)

Un sfert din trenuri, scoase din circulaţie (adevarul.ro)

Averile demnitarilor cresc impetuos şi în vremuri de criză (capital.ro)

Seful SAP: Fara date in timp real, statul ia multe decizii „in orb” (zf.ro)

Nu rata astăzi, la ora 10:00, pe capital.ro, BULETINUL DE ŞTIRI economice regionale al zilei!

Te-ar putea interesa și: