“Suntem mândri că reţeaua noastră Supernet 4G, certificată pentru cele mai bune rezultate de voce şi date din România şi garantată pentru toţi utilizatorii, este pilonul tehnologic al transmisiunii în direct a primei legături radio între România şi Statia Spaţială Internaţională. Suntem încântaţi să sprijinim un grup de tineri talentaţi să comunice în spaţiu, dincolo de orice barieră”, a declarat Ravinder Takkar, President & CEO, Vodafone România.

Evenimentul este organizat de Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi Vodafone România, sub patronajul agenţiilor spaţiale NASA și ESA, precum şi a organizaţiei internaţionale ARISS (Amateur Radio on International Space Station), în ziua de 12 aprilie 2016, între orele 16:49 şi 17:00. ARISS EU 282 va fi primul contact radio oficial cu Staţia Spaţială Internatională realizat în România. Menţionăm că factori externi şi condiţii care nu pot fi prevăzute sau controlate pot duce la întreruperi sau disfunctionalităţi ale conexiunii cu Staţia Spaţială Internaţională.

Întregul contact cu Statia Spaţiala Internaţională va putea fi urmărit în direct pe www.youtube.com/vodafonebuzz.