Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Taxe si impozite

Teodorovici promite că repară Ordonanța 3: mamele și cei care sunt în concediu medical nu vor primi mai puțini bani

Autor: | | 0 Comentarii

Mamele şi cei care sunt în concedii medicale vor primi banii care li se cuvin, un proiect de act normativ urmând a fi prezentat săptămâna viitoare, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

“Proiectul de act normativ de săptămâna viitoare prevede următorul lucru: cei care sunt în concediu medical sau cei care vor intra în astfel de concedii din motive obiective, dacă vor fi diferenţe atunci se va plafona obligaţia de plată la nivelul anului trecut. De la 1 ianuarie până la apariţia actului normativ de săptămâna viitoare, pentru ca oamenii să-şi primească ceea ce poate au avut ca minus în acea perioadă, se vor rectifica astfel încât să-şi primească acei bani înapoi”, a spus Eugen Teodorovici, la Digi24.

El a precizat că nimeni nu pierde faţă de ce a avut anul trecut.“Nimeni nu pierde faţă de ce a avut anul trecut ca şi obligaţii de plată pentru concediile medicale. Şi mamele şi bolnavii de cancer şi cei care sunt în concedii medicale din alte motive nu vor primi mai puţini bani”, a precizat ministrul Finanţelor.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a precizat vineri într-un comunicat de presă că noua formulă de calcul a salariului acordat în timpul concediului medical afectează mii de salariaţi din educaţie, precum şi pe bolnavii de cancer, veniturile acestora diminuându-se cu aproximativ 20%.

Potrivit reprezentanţilor companiei de consultanţă EY România, indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal de 126 de zile ar putea scădea prin majorarea contribuţiilor sociale, de la 10,5% în decembrie la 25% în ianuarie.

Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017 iar nivelul contribuţiilor a scăzut cu două puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%.

Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de către angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

În cazul veniturilor din activităţi independente, contribuţiile se plătesc dacă veniturile depăşesc 12 salarii minime brute pe economie. 

Agerpres

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Click

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Stirile Tvr.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.