'BBB minus' este primul rating din categoria investment grade, recomandat pentru investiţii.

În urma deciziei de vineri, ratingul de ţară al României este similar cu cel atribuit Rusiei, Braziliei şi Spaniei.

Standard & Poor's era singura mare agenţie de rating care menţinea România în categoria ''junk' (nerecomandată pentru investiţii – n.r.), în condiţiile în care Fitch Ratings şi Moody's plasează încă de anul trecut România în rândul statelor cu risc scăzut pentru investiţii.

'Îmbunătăţirea ratingului reflectă progresele rapide înregistrate de România în îmbunătăţirea balanţei externe. De asemenea, evidenţiază punctul nostru de vedere că progresele realizate în domeniul consolidării fiscale şi întăririi stabilităţii sectorului financiar vor continua', se arată în comunicatul S&P.

Agenţia de evaluare financiară estimează că România va menţine o creştere economică medie de 3% în perioada 2014-2017. Chiar dacă este vorba de un ritm inferior celui înregistrat înainte de criza financiară din 2009 este vorba de o creştere superioară celei înregistrate de statele vecine. De asemenea, S&P subliniază că, dacă în 2013 şi 2014 cererea externă a stat la baza creşterii, agenţia se aşteaptă la o trecere graduală spre cererea internă în timp ce exporturile vor limita uşor creşterea în 2016-2017. Acest lucru nu ar trebui să inverseze progresele realizate de România în echilibrarea contului extern.

Trecerea României la o economie mai deschisă înseamnă că exporturile constituie, în prezent, 42% din PIB, comparativ cu 31% din PIB în 2009. Creşterea exporturilor şi reducerea importurilor au contribuit la reducerea deficitului de cont curent la 1,1% din PIB în 2013, cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii. Deşi S&P se aşteaptă ca deficitul să se dubleze la 2,1% din PIB până în 2017, acest nivel reprezintă un deficit structural scăzut.

Reducerea deficitului de cont curent se traduce şi printr-un profil mai sănătos al datoriei externe, investiţiile străine directe urmând să depăşească deficitul cel puţin până în 2017. În consecinţă, nivelul datoriei externe a României ar urma să scadă până la 15% din PIB în 2015 de la un vârf de 22% în 2012.

'Incertitudinea politică internă nu a afectat recent performanţele economice însă continuăm să vedem cadrul de guvernanţă din România ca un element de slăbiciune pentru rating. De asemenea, apariţia unor riscuri geopolitice ar trebui să fie ţinută sub control în condiţiile în care legăturile economice ale României cu Ucraina şi Rusia sunt limitate şi nu vedem nicio implicare directă pentru securitatea României', se mai arată în comunicatul S&P.

Perspectiva asociată ratingului de ţară al României este una 'stabilă', ceea ce înseamnă că S&P consideră că riscurile pentru o scădere sau o îmbunătăţire de rating sunt echilibrate. Agenţia subliniază că ar putea îmbunătăţi ratingul României dacă programul de consolidare bugetară, de reformă a finanţelor publice şi de restructurare a companiilor de stat va fi implementat cu succes fără a modifica tendinţele actuale de corectare a dezechilibrelor externe şi de întărire a stabilităţii sectorului financiar. În sens invers, S&P ar putea retrograda România în cazul reapariţiei dezechilibrelor externe, dacă stabilitatea din sectorul financiar va slăbi sau dacă deficitele bugetare vor creşte în mod semnificativ.

La finele săptămânii trecute, preşedintele Traian Băsescu s-a declarat revoltat de 'comportamentul' Standard & Poor's care menţine România în categoria nerecomandată pentru investiţii, deşi Bucureştiul are deficit sub 3% şi creştere economică de 3,5%.

Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) a anunţat joi că România a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, cea mai mare creştere economică anuală din UE, fiind pentru al doilea trimestru consecutiv când ţara are cel mai semnificativ avans economic anual din UE.

Potrivit estimărilor 'semnal' publicate, joi, de INS, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,8% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2013.

Fondul Monetar Internaţional estimează că, în acest an, România va înregistra o creştere economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015.

Băsescu: Sunt revoltat; Standard & Poor's menţine România la categoria ''junk''

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, sâmbătă, la Arad, că agenţia de rating Standard & Poor's menţine România în categoria nerecomandată pentru investiţii, deşi Bucureştiul are deficit sub 3% şi creştere economică de 3,5%.

“Există o casă de acordare a ratingurilor, ea se numeşte Standard & Poor's, care încă menţine România la evaluarea de ''junk'', adică ţară nerecomandată pentru investiţii. Sunt trei agenţii de rating recunoscute în lume: Fitch, Moody's şi Standard&Poor's. Două din ele – Moody's şi Fitch – au dat României investment grade-ul de mult. Moody's -ul nici măcar pe timpul crizei nu l-a retras. Dar există acest Standard & Poor's, care şi astăzi, după ce România are deficit sub 3% şi creştere economică de 3,5% pe anul trecut, îşi permite să menţină România la calificativul ''junk'', nerecomandat pentru investiţii”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

El s-a declarat revoltat de “comportamentul” acestei agenţii de rating, adăugând că românii aşteaptă explicaţii după perioada de austeritate.

“Românii au acceptat sacrificiile de reechilibrare macroeconomică, cu reduceri de salarii, cu creşteri de TVA, iar o agenţie de rating nu-şi poate permite să se joace cu calificativul unei ţări care şi-a făcut treaba. Noi n-am fost din categoria ţărilor care şi-au prelungit criza până în zilele noastre. Din 2008, tot vedem că şi Grecia, şi Portugalia, şi Spania, şi Irlanda abia au ajuns, unele dintre ele, pe la jumătate şi cer reeşalonări şi regândiri de program. România a avut curajul să îşi ia măsurile obligatorii pentru ca imediat să-şi poată relua creşterea. De aceea, acest Standard & Poor's mi se pare extrem de incorect faţă de România, nedându-i calificativul de ţară sigură pentru investiţii”, a mai adăugat preşedintele.

AGERPRES