N-am să intru aici în amănunte comparative între cele două demonstrații de stradă întrucât ele sunt evidente pentru oricine are cu adevărat interesul să le vadă. Ceea ce mă uimește, însă, este josnicia morală a unora dintre cei mai puternici oameni în stat. Iar pericolul care derivă de aici nu este faptul că un Dragnea sau un Tăriceanu scapă de pușcărie, ci ecoul pe care aceste cazuri îl au mai jos, pe scară ierarhică, în tot aparatul de stat.
 

O altă mirare îi privește pe oamenii din aparatul de justiție, în frunte cu ministrul Iordache (zis Ciordache). Oamenii aceștia au primit din partea societății un cec în alb, un gest de încredere în ținuta morală și cunoștințele pe care le-au dobândit în timpul studiilor. Dacă nu politicienii, coruptibili din start prin însăși construcția sistemului nostru social, atunci măcar membrii acestei bresle nobile să-și țină pantofii neatinși de noroiul în care a fost tăvălită ideea de dreptate în România. Și, totuși, oamenii din Justiție se dovedesc prea des a fi doar niște oameni ca și noi, ceilalți, cu nimic din ceea ce este omenesc nefiindu-le străin.
 

De partea cealaltă se află protestele spontane, Piața, cu entuziasmul tinereții și cu dorința de a vindeca de cancerul corupției trupul slăbit al țării noastre. Doar că o țară se conduce cu partide, cu politicieni, cu instituții. Sloganele și manifestațiile nu pot ține locul aparatului ăstuia de stat pe care a pus mâna PSD după ultimele alegeri. Sigur că partidul acesta este plin de oameni certați cu legea. Este vizibil de la o poștă. Dar a fost votat, așa cum este el, de majoritatea alegătorilor care s-au prezentat la vot. Și legea, dacă este să respectăm statul de drept, le dă dreptul să guverneze timp de patru ani, cu condiția să asigure o majoritate în parlament. Condiție care, am văzut la moțiunea de cenzură, a fost îndeplinită.
 

Dacă există o șansă de mai bine, eu nu mi-o închipui posibilă respingând laolaltă un partid sau chiar toată clasa politică în ansamblul ei. Și dacă ar fi posibil să-i ștergem pe toți cu buretele istoriei și să avem șansa să punem alții noi nouți în locul politicienilor de astăzi, am vedea că problemele nu ni se rezolvă automat. Am vedea cum diferența dintre cinstiții de ieri și corupții de mâine nu este decât oportunitatea de a fura. Nu cred că războiul nostru este cu PSD, după cum nu cred că este cu toată clasa politică în general. Soluția este alegerea cu răbdare a grâului de neghină și taxarea cu hotărâre a oricărui extremism al neanderthalienilor ajunși în funcții, din orice partid ar face ei parte. Și, mai ales, traterea cu refuz a tuturor cozilor de topor de genul lui Iordache zis Ciordache. Și să nu mai aruncăm gunoaie pe jos. Și să nu mai claxonăm ca disperații. Și… da, schimbarea începe cu cel din oglindă!