'Pentru 2014 vom propune consiliului ASF şi comisiei parlamentare de specialitate reducerea salariilor cu 50%', a declarat, marţi, preşedintele ASF, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că salariile conducerii ASF au fost şi în 2013 la jumătate faţă de salariile fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în 2012.

În 2012, preşedintele CSA, a avut un salariu lunar de aproape 30.000 de euro, în 2012 preşedintele ASF a avut un salariu lunar de 14.000 de euro, iar pentru 2014, salariul propus va fi de 7.000 de euro.

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a solicitat, recent, efectuarea unei anchete parlamentare asupra politicii de resurse umane şi a salarizării personalului Autorităţii de Supraveghere Financiară, în urma unor informaţii apărute în presă, potrivit cărora un număr important de angajaţi ai ASF sunt 'rude apropiate ale politicienilor de rang înalt din România'.

'Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) solicită Parlamentului Romaniei să înfiinţeze de urgenţă o comisie parlamentară de anchetă a politicii de resurse umane şi a salarizării personalului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Solicitarea survine în urma apariţiei în presă a mai multor informaţii cu grad ridicat de credibilitate, care vorbesc de faptul că un număr important de angajaţi şi consilieri ai ASF sunt rude apropiate ale politicienilor de rang înalt din România, ceea ce alimentează suspiciunile legate de caracterul clientelar al angajărilor şi de abandonarea principiilor de competenţă profesională, care ar trebui să guverneze activitatea acestei instituţii de bază a pieţei financiare', arată un comunicat al AURSF, remis, la începutul acestei săptămâni, AGERPRES.

Aceleaşi informaţii din mass-media sugerează că, în cadrul ASF, există salarii brute care ajung până la zeci de mii de euro lunar, prime de vacanţă, de sfârşit de an etc., situaţie care ar trebui clarificată, consideră AURSF.

AURSF reprezintă consumatorii de servicii financiare în obţinerea de despăgubiri pentru daunele suferite prin utilizarea produselor sau serviciilor oferite de bănci, companii de asigurări şi alte instituţii financiare, bancare sau nebancare. AGERPRES