„Atena ar putea fi încă în căutarea unor metode de restructurare a datoriei sale. Cu toate acestea, toate semnalele arată că Grecia ar putea întâmpina greutăţi în plata tranşelor datorate, ceea ce ar putea face ţara să se îndrepte spre default, amânarea plăţilor", mai scrie New York Times.

„Europa se pregăteşte pentru dezordonatul sfârşit de joc al Greciei”, titrează The Wall Street Journal.

„Este totuși posibil ca Grecia să rămână în zona euro, cu toate că aceasta nu mai este o bază de discuţie pentru mulți factori de decizie. Se pare că temerile cresc pe măsură ce situaţia pare să se îndrepte mai mult spre o situaţie nefavorabilă, înainte de a se ajunge la o situaţie poziţivă. Nimeni nu se așteaptă acum la un acord de deblocare a fondurilor de salvare a Greciei la reuniunea de la Riga din această săptămână a miniștrilor de finanțe din zona euro. Noul termen limită este summit-ul din 11 mai.”

„Sute de oameni au murit în naufragiul unei nave din Libia”, mai scrie Wall Street Journal.

„Un numar de 700 de migranți se crede că au murit într-un naufragiu în largul coastelor libiene, o tragedie care pune presiune asupra liderilor europeni pentru a găsi o soluție la o criza migrației.”

„Prim-ministrul Italiei cere o reuniune de urgenţă după moartea a 700 de imigranţi”, titrează The Guardian.

„Prim-ministrul italian Matteo Renzi a solicitat un summit european de urgență în această săptămână pentru a face față crizei create de numărul mare de imigranți care ajung în largul coastelor sudice ale Italiei, după ce peste 700 de bărbați, femei și copii s-au înecat într-un naufragiu pe Marea Mediterană. Matteo Renzi a spus că o acțiune concertată a Uniunii Europene trebuia să fie o prioritate după cea mai recentă tragedie care a avut loc la 60 mile marine nord de Libia, unde o navă supraîncărcată s-a răsturnat sâmbătă seara, iar sute de oameni au murit. Premierul Matteo Renzi apune că UE trebuie să ia măsuri prioritare, după ce numărul celor care au murit în acest an încercând să ajungă în Italia a ajuns la 1.500, un număr de 50 de ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.”

„Nenorocirea în Marea Mediterană: sute de refugiați s-au înecat”, citim în publicaţia Der Spiegel.

„Echipele de salvare și supraviețuitori ai dezastrului din Marea Mediterană povestesc despre condițiile dramatice de la bordul navei care s-a scufundat în noaptea de duminică cu sute de refugiați la bord. Cei mai mulţi dintre ei nu au avut nici o șansă de supraviețuire.”

„Google face în această săptămână o schimbare majoră care poate distruge milioane de mici afaceri”, citim în portalul de ştiri Business Insider.

„Marți, 21 aprilie, Google face un update major pentru algoritmul său de căutare mobilă, care va schimba ordinea în care site-uri sunt clasate atunci când utilizatorii caută ceva de pe telefon sau tabletă. Algoritmul va favoriza site-uri mobile-friendly – cele cu texte mari, uşor de dat click pe link-uri și care se redimensionează pentru a se potrivi pe orice ecran unde acestea sunt vizualizate – și vor fi clasificate mai sus în căutări. Site-uri care nu sunt mobile-friendly vor fi retrogradate. Aproximativ 60% din traficul online acum vine de pe mobil și Google vrea ca utilizatorii să aibă o experiență bună de fiecare dată când aceştia dau clic pe un link mobil.”