„Noul prim-ministru de stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a declarat duminică faptul că că nu va accepta o prelungire planului de salvare curent al Greciei, instituind o stare de conflict cu liderii UE. Tsipras a promis de asemenea că guvernul său va vindeca rănile "austerității”, reiterând  angajamentele din campanie de a da alimente și energie electrică gratuită celor care au avut de suferit și de a reangaja funcționarii publici care au fost disponibilizaţi, ca parte a planului de salvare”, mai scrie Business Insider.

„Prim-ministrul Greciei nu va prelungi planul de salvare”, titrează The New York Times.

„Presiunea creşte pe Grecia pentru a ajunge la un acord cu creditorii săi internaționali și pentru a evita temerile referitoare la datoriile sale imense, dar prim-ministrul Alexis Tsipras a declarat duminică că guvernul său nu va cere o prelungire a programului de salvare și va angaja promisiunile făcute în campanie de a reveni de la austeritate la bunăstare, dar treptat.”

„Grecii privesc cu încredere sfidarea Guvernului”, citim în The Wall Street Journal. „Poziția anti-austeritate a noului guvern grec a dat o nouă speranţă multor atenieni, chiar și celoc care nu au votat pentru partidul de stânga SYRIZA.”

„Occidentul face eforturi să dezamorseze criza din Ucraina”, mai scrie Wall Street Journal.

„SUA și Germania se luptă pentru a menține un front unit împotriva unei Rusii de neclintit la începutul unei săptămâni cruciale cu mize mari, diplomație la nivel înalt cu privire la criza Ucraina.”

„Merkel în America: Trebuie să vorbim!”, citim în publicaţia germană Der Spiegel. „Unitatea Vestului este în joc: În mijlocul dezbaterii privind livrările de arme către Ucraina, Angela Merkel se va deplasa la Washington pentru a discuta cu președintele american Barack Obama. Care sunt așteptările?”

„Dosarul HSBC arată cum filiala elvețiană şi-a ajutat clienții să ocolească taxele și să ascundă milioane”, titrează The Guardian.

„Filiala elveţiană a HSBC a ajutat clienții bogați să ocolească taxele şi să ascundă milioane de dolari, a constituit bani nedetectabili și şi-a consiliat clienților cu privire la modul în care să eludeze autoritățile fiscale naționale, potrivit unui mare număr de fișiere de conturi bancare secrete care au ajuns în posesia presei.”

„SwissLeaks: Artişti, avocaţi, oameni de afaceri, aceşti clienţi ai HSBC”, citim în pagina electronică a publicaţiei Le Monde.

„Gad Elmaleh, Christophe Dugarry, familia Mentzelopoulos.. De la showbiz la comunitatea de afaceri, contul din Elveția dezvăluie strategia financiară preferenţială ale celor mai profitabile profesii. Meseriile francezilor prezenţi pe lista HSBC sunt de o mare diversitate. Dar o diversitate cu multe zerouri ale contului bancar.”

"SwissLeaks": dezvăluiri despre un sistem internațional de fraudă fiscală”, mai scrie Le Monde. „Cifrele sunt uluitoare. Le Monde publică prima parte a unei anchete spectaculoasă şi inedită. Investigațiile, care s-au făcut peste tot, de la Paris la Washington şi de la Bruxelles la Geneva, dezvăluie un sistem vast de evaziune fiscală acceptată și chiar încurajată de grupul britanic HSBC, al doilea cel mai mare grup bancar la nivel mondial, prin intermediul filialei sale din Elveţia, HSBC Private Bank.”