Acest nivel nu a mai fost atins din 5 ianuarie 2016. Cel mai mic nivel din istoria indicelui de referinţă a fost în septembrie 2016, de 0,64%.

ROBOR este indicele la care băncile se împrumută între ele pe piaţa interbancară. Dobânda unui credit se compune din marja fixă plus ROBOR la trei sau la şase luni. Majoritatea băncilor se raportează, în calculul dobânzii, la indicatorul care se actualizează la trei luni. Săptămâna trecută ROBOR la trei luni era 0,97%. Majorarea efectivă a unei rate, faţă de săptămâna trecută, este de 0,03%. Unii analişti avertizează că majorarea va fi, până la finalul anului, de 1%.

Revista Capital a avertizat, de curând, asupra capcanelor creditelor ieftine, în condiţiile în care astăzi, o familie cu salarii medii are posibilitatea să cumpere o locuinţă fără a se îndatora mai mult de un sfert din venituri. Această atractivitate s-ar putea dovedi, pentru unii, fatală în contextul creşterii prognozate a dobânzilor.

De altfel, BNR dezbate cu instituțiile de credit o eventuală reducere a gradului de îndatorare la creditele de consum. Informația a fost confirmată de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. „Când un subiect e în dezbatere cu instituţiile de credit, nu e în practica BNR să comenteze despre acesta”, a declarat pentru Capital Adrian Vasilscu, consilierul guvernatorului BNR.