Astfel, în perioada ianuarie – iunie a acestui an, au fost înmatriculate aproximativ 6.000 de autovehicule de către companiile de leasing operaţional, ceea ce reprezintă 14% din totalul înmatriculărilor noi (42.000 de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare). Comparativ cu primul trimestru din 2016, cifrele arată o creştere a ponderii leasingului operaţional în total înmatriculări cu 2%. În acest context, previziunea reprezentanţilor ASLO pentru finalul anului este pe un trend ascendent, până la 60.000 de autovehicule în administrare. 

La nivel general, piaţa de leasing operaţional a atins nivelul de 57.000 de unităţi în administrare, cu aproximativ 1.300 de autovehicule mai mult faţă de finalul anului trecut şi în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. 

'În cadrul întâlnirilor avute cu reprezentanţii autorităţilor, ASLO, în parteneriat cu ALB, a făcut câteva propuneri de rezolvare a problemelor întâmpinate în procesul de înmatriculare a autovehiculelor, precum activarea portalului de depunere a documentelor, extinderea programului de lucru şi crearea unor fluxuri de eficientizare a procesului. Având în vedere demersurile noastre începute în luna iunie 2015, cu privire la evaziunea fiscală în comerţul auto second-hand, ASLO salută inţiativa ANAF începută în mai 2016 prin care, în cadrul operaţiunii 'Xenon', inspectorii 'antifraudă' au demarat verificările a 200 de companii specializate în achiziţii intracomunitare de maşini second-hand (potrivit informaţiilor publicate pe site-ul instituţiei)', se arată în comunicatul de presă al ASLO. 

Conform datelor centralizate de ASLO, în topul primelor cinci companii membre intră: LeasePlan România, Arval Service Lease România, ALD Automotive, Porsche Mobility şi RCI Finanţare România. 

Membrii asociaţiei reprezintă peste 98% din total piaţă. Structura portofoliului (la nivel de asociaţie) este alcătuită din servicii complete de leasing operaţional (finanţare şi management de flote), cu o cotă de 72%, urmate de management de flote 19%, restul reprezentând leasing operaţional fără servicii de administrare. 

Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO) a devenit funcţională în martie 2011 şi este o asociaţie profesională, neguvernamentală, non-profit şi apolitică, înfiinţată pe 17 noiembrie 2010, în conformitate cu legile din România. Membrii cu drepturi depline ai ASLO reunesc principalele companii de leasing operaţional de pe piaţa românească: ALD Automotive, Alexandros Long Term Rental, Arval Service Lease România, BCR Fleet Management, BT Operational Leasing, Business Lease Romania, Hertz Lease, New Kopel, LeasePlan România, Porsche Mobility, Premium Leasing, RCI Finanţare România şi Unicredit Leasing Fleet Management. 

Totodată, membrii asociaţi sunt: Autonom Rent a Car, Aviroms Rent A Car, Boca Autotrade, Delta Speed Solutions, EurotaxGlass's România, Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare şi SGS România.

SURSA: Agerpres