Deputatul PSD Florin Iordache susţine că majorarea indemnizaţiei parlamentarilor va fi luată în discuţie odată cu măririle prevăzute pentru bugetari. Noua lege ar urma să ajungă în Parlament în septembrie, la începutul sesiunii. Dorinţa Puterii este ca noua lege a salarizării să intre în vigoare din decembrie.

„Care va fi această creştere nu se ştie la nivelul parlamentarilor. Când discutăm de mărirea salariilor din sistemul bugetar şi va fi o creştere şi la angajaţii din Parlament, automat că trebuie să fie şi o reaşezaze a indemnizaţiilor parlamentarilor, pentru că vor rămâne în urma angajaţilor din Parlament”, spune Florin Iordache.

Alţi parlamentari ştiu totuşi exact cu cât ar urma să le crească salariul.

„Pentru parlamentari se vehicula suma de 14.000 de lei ca fiind noua indemnizaţie. Discuţiile acestea au fost la începutul anului. După luna martie, nu au mai existat aceste discuţii. S-a aşternut încetul cu încetul umbra asupra acestor discuţii, până când a apărut celebra ordonanţă care măreşte indemnizaţiile primilor 48 de oameni în stat. Discuţiile de dată mai recentă limitaseră indemnizaţiile parlamentarilor la 9.000”, spune Daniel Fenechiu, deputat al grupului Democrat și Popular.

Dar nici această sumă nu este satisfăcătoare pentru unii. „Din punctul meu de vedere, dacă doriţi, un parlamentar din România trebuie plătit la nivelul parlamentarilor europeni, cu 5.000 de euro pe lună”, susține deputatul UNPR Marin Anton.

Liberalii nu susţin această iniţiativă. La rândul lor, conservatorii stau deocamdată departe de subiect. În prezent, parlamentarii ridică lunar de la casierie indemnizaţii de aproximativ 5.000 de lei.