A patra generaţie BMW M3 Coupé a fost produsă în peste 40.000 de unităţi, iar BMW M4 Coupé este pregătit să continue această poveste de succes. Simbolul "M4" face referire la noua gamă care furnizează baza pentru noul model M – şi, în premieră, versiunea Coupé va fi lansată odată cu varianta cu patru uşi. Conform logicii, aceasta din urmă va fi botezată BMW M3 Sedan.

Dezvoltat special pentru noile BMW M3 Sedan şi BMW M4 Coupé, motorul cu şase cilindri dispuşi în linie, caractersitică de turaţii înalte şi tehnologie M TwinPower Turbo, produce o putere maximă de 431 CP. Cuplul maxim de 550 Nm este disponibil pe o plajă largă de turaţii şi depăşeşte performanţele precedentului BMW M3 cu aproximativ 40%. În plus, motorul a înregistrat o reducere a consumului de combustibil şi a emisiilor cu aproximativ 25%. Atât BMW M3 Sedan, cât şi BMW M4 Coupé realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 4,1 secunde (cu transmisia opţională M cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte).

Pentru a maximiza calităţile dinamice şi pentru a asigura o eficienţă excelentă s-a reuşit o reducere a masei cu aproape 80 de kilograme în comparaţie cu modelul anterior cu aceeaşi echipare. De exemplu, BMW M4 Coupé are o masă proprie de 1.497 de kilograme, graţie utilizării riguroase a măsurilor de design ultrauşor inteligent. Acestea includ utilizarea masivă a materialelor ultrauşoare, precum plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) şi aluminiu, pentru o serie de componente ale şasiului şi caroseriei. Astfel, ambele modele sunt echipate standard cu acoperiş din fibră carbon.

Unul dintre obiectivele principale în dezvoltarea BMW M3 Sedan şi BMW M4 Coupé a fost asigurarea faptului că noile automobile oferă calităţi impresionate pe circuit. Prezenţa sistemului de răcire în specificaţie de curse ca temperatura optimă pentru motor, turbocompresoare şi transmisie să fie menţinută în orice moment, chiar şi în condiţii de condus deosebit de sportiv.

Noile modele pot fi comandate şi în România. Preţul de început este 60.650 euro fără TVA (75.206 euro cu TVA)  pentru BMW M3 şi 61.700 euro fără TVA (76.508 euro cu TVA) pentru BMW M4 Coupé.