Iohannis cere demisia premierului Dăncilă pe motiv de incompetență. De cealaltă parte, arcul puterii aruncă acuzații președintelui și „moștenirii dezastruoase“ lăsate de Dacian Cioloș. Fostul premier este zugrăvit de PSD-ALDE drept vinovat pentru tot ce nu merge: absorbția de fonduri europene, lipsa autostrăzilor sau lipsa informatizării ANAF. Iar mesajele cheie născocite în cadrul ședințelor de la partide se văd acum și din Madagascar sau Costa Rica.

Mediul de afaceri din România nu mai știe astăzi la cine să plece urechea mai întâi. La simpatizanții opoziției, care prezic o catastrofă economică iminentă, sau la cei ai puterii, care văd țara noastră prin ochelari cu lentile roz-bombon. Am citit cu mare atenție toți indicatorii economici disponibili și toate opiniile care mi-au fost accesibile. Concluzia pe care am tras-o după acest maraton prin presa economică este că situația nu este nici mult mai bună, nici mult mai proastă decât a fost în alți ani. În continuare, ca fiecare regim de după ‘89, cei aflați la butoane se întrec în năzbâtii populiste fără cea mai mică încercare de a calcula cât mai exact consecințele, pentru ca mai apoi să încerce pompieristic să corecteze ce mai poate fi corectat. Politicienii noștri – fără excepție, cel puțin cei care au trecut pe la putere – par să fi lucrat aidoma unui croitor cuprins subit de elan creativ, care decupează cu foarfeca bucăți mari de material pentru ca apoi să încerce să le însăileze, cu maxim de toleranță, în mâneci, piepți sau manșete pentru costumația populației. Firește, rezultatul nu iese niciodată așa cum ni l-am fi dorit noi, cum ni l-au promis ei sau cum poartă cetățenii din Europa de Vest. Nici vorbă să se respecte principiul acela demodat, „măsoară de zece ori și taie o dată“. Pe de altă parte, nici nu putem spune că tremurăm de frig fiindcă, în extremis, cei de la putere reușesc într-un final, într-un fel sau altul, să ne acopere goliciunea.

Nu am să înșir aici toți indicatorii; nici creșterea economică, nici inflația sau ROBOR-ul. Îi veți găsi cu ușurință. Important este că fiecare cifră este azi privită din unghiuri diametral opuse. La fel ca cifra aceea care pentru unii este 6 iar pentru alții 9, în funcție de unde se poziționează privitorii. Un exemplu este cel al colectării. Puterea se laudă că a depășit valorile anului trecut, opoziția se lamentează că aceasta este mult sub previziuni. De parcă nu le era clar de la bun început – și unora și celorlalți – faptul că exact așa o să se întâmple. 

 

În concluzie, nu mi-aș ține respirația nici așteptând să se întoarcă românii din străinătate, atrași de laptele și mierea care curg pe toate drumurile patriei, nici cu gândul la criza economică care bate la ușă. În realitate, ne târâm zilele în aceeași tradițională lipsă de viziune. Iar politicienii noștri se limitează în continuare la părerea că electoratul a rămas același prost ușor de fraierit cu promisiuni fără acoperire și de speriat cu apocalipse inventate. Ce este mai trist, că s-ar putea să aibă dreptate!

 

Claudiu Șerban, 
director editorial, Capital

Acest articol a fost publicat în numărul 19 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 14-20 mai 2018