Mobile Distribution lansează, de luna aceasta, serviciul de încasare facturi un-doi Centru de plăți. Disponibil, într-o primă etapă, în 10 județe și în Capitală, iar până la finalul anului la nivel național, acesta va permite utilizatorilor plata facturilor de utilități, precum telefonie, internet, energie electrică, gaze naturale, apă, servicii financiare sau televiziune, la magazinele de proximitate. Plățile pot fi efectuate în numerar, indiferent de valoarea facturii.

Serviciul va fi disponibil la comercianții parteneri ai Mobile Distribution, iar facturile vor putea fi încasate pe terminalele existente în magazinele acestora, la nivel național. Serviciul va funcționa sub brand-ul un-doi Centru de plăți, acesta fiind vizibil prin materiale de semnalistică la toți partenerii din rețea.

Serviciul este activ începând cu această lună în București și în județele Arad, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Timiș și Tulcea, urmând să se extindă treptat și în celelalte județe.